CITR, administrator judiciar al Librăriilor Alexandria

F.A.
Companii / 16 iulie 2013

Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR) a fost numită de către Tribunalul Suceava administrator judiciar al Sedcomlibris, societatea care deţine Librăriile Alexandria din Suceava şi alte nouă judeţe din ţară.

Principalii creditori sunt Banca Transilvania şi Banca Comercială Română şi proprietarii spaţiilor în care societatea îşi desfăşoară activitatea, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Octavian Barbu, deputy area manager CITR, a menţionat: "Din analizele pe care le-am făcut de-a lungul timpului pe portofoliul nostru de clienţi, scăderea consumului şi lipsa lichidităţilor sunt unele dintre principalele motive care duc la insolvenţa companiilor. Sedcomlibris este o afacere stabilă, cu tradiţie, însă lipsa lichidităţilor şi costurile mari ale contractelor de închiriere au dus la dificultăţi economice. Credem că această companie are toate şansele să redevină unul dintre principalii jucători pe piaţa de profil din România şi vom lucra în perioada următoare, împreună cu conducerea ei, la eliminarea cauzelor care au condus la situaţia dificilă, astfel încât să putem propune un plan de reorganizare cât mai bine aplicat situaţiei specifice. În această perioadă, compania va funcţiona în condiţii normale".

Compania Alexandria Librării deţine 30 de magazine specializate în 10 judeţe din ţara noastră, suprafaţa totală de vânzare fiind de peste 11.000 metri pătraţi.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb