Consilierii municipali PNL cer demisia directorului Administraţiei Spitalelor din Bucureşti, Gabriel Butnariu, afirmând că acesta şi-a probat "incompetenţa" în funcţie.
"Consilierii PNL din cadrul CGMB cer demisia lui Emanuel Gabriel Butnariu din funcţia de director general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), acesta probându-şi deja, cu prisosinţă, incompetenţa în scurta perioadă de când conduce administraţia spitalelor bucureştene. Ca urmare a modului în care a fundamentat alocarea de 130 milioane de lei, într-o manieră cu totul neprofesionistă, acesta a prezentat Consiliului General un proiect de hotărâre cu preţuri mult umflate şi fără a avea bază reală. Mai mult, lunga "listă de cumpărături" prezentată în Consiliu de către domnul Butnariu, nu a fost realizată pe baza unei analize clare de nevoi care să prioritizeze alocările pentru spitale pe baza unor criterii de eficienţă", a afirmat Ciprian Ciucu, consilier liberal, într-un comunicat remis redacţiei.
El a adăugat că hotărârea privind alocarea celor 130 milioane de lei a fost adoptată cu "voturile consilierilor PSD, ALDE şi parţial PMP" şi a produs, deja, "efecte juridice".
"Greşeala materială" invocată de ASSMB şi de doamna primar general - dacă nu ascunde intenţia de fraudă - cel puţin a pus Consiliul General într-o situaţie jenantă, oprind finanţarea unor alte obiective de investiţii pe motive ridicole, aşa-zise greşeli materiale", a susţinut Ciucu.
Totodată, a precizat el, PNL face apel la primarul general să oprească "pandelizarea Bucureştiului", iar "următoarele numiri ce vor fi făcute să aibă la bază strict criterii de competenţă, şi nu de afinitate cu primarul de la Voluntari, aşa cum a fost cazul numirii domnului Butnariu, fostul consilier şi apropiat al lui Florentin Pandele".