CJ Cluj a publicat pe SEAP anunţul de participare al licitaţiei

F.A.
Companii / 1 februarie 2011

Consiliul Judeţean Cluj a publicat pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) anunţul de participare al licitaţiei deschise având ca obiect atribuirea contractului de servicii de consultanţă şi instruire pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Judeţului Cluj pentru perioada 2014-2020, în cadrul proiectului "Elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Judeţului Cluj pentru perioada 2014-2020", proiect finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional "Dezvoltarea Capacităţii Administrative", arată un comunicat remis redacţiei.

"Publicarea acestui anunţ reprezintă un prim pas în derularea acestui proiect extrem de important prin intermediul căruia urmează a fi elaborată strategia de dezvoltare a judeţului Cluj pentru următoarea perioadă de programare a U.E., strategie care va fi corelată cu programele şi politicile de la nivel regional, naţional şi european. Elementul de noutate pe care îl va aduce noua strategie de dezvoltare a judeţului constă în identificarea nevoilor reale de dezvoltare ale judeţului, pe o bază consultativă (grupuri de lucru, anchetă în rândul populaţiei şi a mediului de afaceri, consultări, dezbateri publice), care va asigura consensul asupra priorităţilor de dezvoltare ale judeţului, în definirea direcţiilor de acţiune strategică, pe termen scurt, mediu si lung, şi în transpunerea lor într-un portofoliu de proiecte, care să asigure premisele implementării strategiei", consideră preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Valoarea estimată a contractului de servicii este de 371.250 lei fără TVA, corespunzător valorii de 87.044 euro, fără TVA, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind data de 17.02.2011, ora 9:00.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb