CJ Cluj a semnat un contract de finanţare pentru un proiect de mediu

F. A.
Fonduri Europene / 20 august 2012

Consiliul Judeţean Cluj, în calitate de beneficiar, a semnat, astăzi, la ora 14:00, la sediul Autorităţii de Management pentru POS Mediu, contractul de finanţare pentru proiectul "Managementul conservativ şi participativ în siturile Natura 2000 Cheile Turzii şi Cheile Turenilor", potrivit unui comunicat de presă.

Proiectul, a cărui valoare totală este de 1.684.663,77 lei, a fost finanţat în totalitate prin Programul Operaţional Sectorial Mediu - Axa prioritară 4 - "Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii" - Sesiunea de proiecte 4/2010 - Ministerul Mediului şi Pădurilor. Principalele obiective ale proiectului se referă la eficientizarea managementului rezervaţiilor naturale în vederea dezvoltării durabile a acestor zone protejate din ambele perspective (rezervaţii naturale şi situri Natura 2000), creşterea gradului de conştientizare a publicului larg cu privire la importanţa conservării biodiversităţii Siturilor Natura şi implementarea unui sistem informatic care va contribui la creşterea eficienţei protecţiei patrimoniului natural, cultural şi istoric.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu, a afirmat: "Semnarea acestui contract de finanţare reprezintă un pas extrem de important în demersul mult mai consistent de protejare a acestor importante obiective turistice de mare interes atât printre turiştii români, cât şi printre cei străini. Numărul mare de turişti români şi străini care a crescut de la an la an precum şi conştientizarea unicităţii şi valorii inestimabile a acestor arii naturale protejate ne determină să investim constant în această direcţie şi să avem o politică coerentă şi susţinută în domeniul protecţiei mediului înconjurător".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb