Claudiu Doltu a participat la reuniunea Consiliului ECOFIN

F.A.
Politică / 13 noiembrie 2012

Secretarul de Stat în Ministerul Finanţelor Publice, Claudiu Doltu, a participat, astăzi, la reuniunea Consiliului ECOFIN, desfăşurată la Bruxelles, arată un comunicat de presă.

Unul dintre subiectele cele mai importante abordate de membrii Consiliului l-a consitituit noua construcţie europeană privind mecanismul unic de supraveghere bancară.

În cadrul reuniunii, reprezentantul ţării noastre a subliniat importanţa asigurării unui tratament egal şi nediscriminatoriu pentru ţările care încă nu fac parte din zona euro, dar care ar dori să participe la mecanismul unic de supraveghere.

"De asemenea, pe lângă mecanismul unic de supraveghere, o atenţie specială trebuie acordată implementării, cât mai curând, a celorlalţi piloni ai uniunii bancare - schema centralizată de garantare a depozitelor bancare şi asigurarea unui cadru unic pentru tratarea < < băncilor problemă > >. În acest sens, România a propus Comisiei Europene să analizeze şi să rafineze aceste aspecte, pentru a preveni posibile consecinţe asupra finanţelor publice", se mai arată într-un comunicat de presă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb