Deputatul USR Claudiu-Iulius-Gavril Năsui, membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, atrage atenţia că ţara noastră a ajuns la marginea prăpastiei financiare după primul an de guvernare PSD-ALDE, se arată într-un comunicat remis Redacţiei.
Conform documentului, în ultimii ani, ţara noastră a scăzut continuu în rating-ul realizat de agenţia Fitch, din cauza modului de lucru pe bază de împrumuturi. Însă, potrivt aceleiaşi surse: "mult mai importante sunt avertismentele punctuale pe care analiştii de la Fitch le-au lansat cu privire la viitor: ei avertizează asupra creşterii rapide a salariilor ce depăşeşte creşterea productivităţii, reprezentând un risc la adresa stabilităţii macroeconomice".
Potrivit sursei citate, agenţia de rating Fitch "estimează deficitul de cont curent la 3,4% din PIB pentru 2018-2019, de la 2,3% din PIB în 2016, şi estimează o creştere de cel puţin 50 de puncte de bază a dobânzii in 2018".
Reprezentanţii USR afirmă totodată: "Conform estimărilor Fitch, la sfârşitul lui 2017 s-a înregistrat o creştere a raportului dintre cât datorează România şi cât se produce într-un an în ţară la 38%, de la 37,6% cât era în 2016. Analiştii Fitch explică faptul că bugetul pe 2018 va avea ca rezultat o deteriorare suplimentară, contrară reglementărilor fiscale şi ale UE, România riscând să reintre în procedura de deficit excesiv, din care a ieşit abia în 2013".
În acest context, Claudiu Năsui declară: "Suntem în contextul în care contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de peste 6,464 miliarde de euro în 2017, în creştere cu 84,79% comparativ cu 2016, după cum a comunicat chiar Banca Naţională a României. Suntem în contextul în care, conform Comisiei Europene, deficitul fiscal structural al României este estimat la 3,3% din PIB în 2017, adâncindu-se în doi ani cu trei puncte procentuale.
În cele din urmă, deputatul USR critică recentele decizii fiscale ale coaliţiei de guvernare, precizând: "guvernanţii au decis la acest început de an să mărească, în loc să scadă cheltuielile nesustenabile angajate în 2017. Această iresponsabilitate a coaliţiei PSD-ALDE este alarmantă".
1. băiatul e pe lângă
(mesaj trimis de anonim în data de 17.02.2018, 14:04)
Pentru un investitor e important RANDAMENTUL! Sau câtă muncă obține de 1 euro.
Capitol la care România e #1 în UE!
Nu-l interesează că productivitatea e 60% în România (față de media UE) când costurile sunt 20%! Randamentul lui e dublu sau triplu!
Cei care o tot ard cu "salariul care crește mai repede decât productivitatea" sunt fie proști grămadă, fie cozi de topor.
Nu știu exact în care dintre cele 2 categorii se încadrează d-l Năsui.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de MIHAI în data de 17.02.2018, 17:39)
IN CATEGORIA BEZMETICI.