Consilierul USB în Primăria Sectorului 1 Clotilde Armand a declarat astăzi că a propus alocarea a două din cele zece milioane de lei cerute pentru Catedrală, solicitând organizarea de consultări publice pentru a distribui restul banilor.
''Noi am insistat foarte mult să se aloce nişte bani pentru spitale. Suma care a fost propusă după ce am insitat de domnul primar a fost 250.000 de euro, adică de zece ori mai puţin. Noi o să organizăm pentru prima dată o dezbatere publică şi pe internet şi cu întâlniri cu oamenii, cu reprezentanţii asociaţilor cetăţenilor din Sectorul 1 şi o să avem o părere despre ceea ce îşi doresc oamenii (cu privire la proiectul care prevedea alocarea a 10 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului'', a afirmat consilierul USB, potrivit unor surse din presă.