Cel puţin trei miniştri şi secretari de stat din actualul Guvern vor candida la alegerile parlamentare pe listele Uniunii Salvaţi România (USR), a anunţat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, Clotilde Armand, consilier local al partidului la Sectorul 1 din Bucureşti.
Întrebată câţi miniştri şi secretari de stat din Guvernul Cioloş vor candida pentru USR, Clotilde Armand a declarat: "Nu pot să vă spun, vor fi mai multe persoane. (...) Miniştri, secretari de stat vor fi, probabil, cel puţin trei. Avem deja unul sigur, care şi-a dat demisia, domnul Manuel Costescu, care este din Sibiu", precizează Agerpres.
Clotilde Armand s-a întâlnit sâmbătă cu membrii şi simpatizanţii USR, într-o librărie din municipiul Sibiu.
Preşedintele USR, Nicuşor Dan, l-a prezentat miercuri pe secretarul de stat Manuel Costescu, care a demisionat din funcţie, ca fiind primul pe lista de candidaţi ai USR la parlamentare pentru Camera Deputaţilor în circumscripţia diaspora.
1. CLOTILDE ARMAND: "Cel puţin trei miniştri ...
(mesaj trimis de Viorel Georgescu în data de 16.10.2016, 10:36)
cu alte cuvinte ,noi racolari in slujba cetateanului american Soros..bravo..inca trei cozi de topor in slujba "aliatilor"...