Club Metropolitan promovează proiectul GreenUp "Utilizează transportul în comun!"

F.A.
Comunicate de presă / 15 august 2012

Grupul de experţi pentru mobilitate sustenabilă şi dezvoltare metropolitană, Club Metropolitan, promovează proiect GreenUp "Utilizează transportul în comun!", dezvoltat şi susţinut la nivel european de Programul pentru Mediu al Naţiunilor Unite (UN Environment Programme), se arată într-un comunicat de presă.

Astfel, prin această iniţiativă, autorităţile locale, operatorii de transport şi companiile din domeniul transportului public - Instituţia Prefectului Judeţului Argeş, Primăria Municipiului Bucureşti, Primăria Municipiului Botoşani, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Galaţi, Asociaţia Industriei Feroviare din România, CFR Călători, URTP, RATB, Eltrans SA, ETA SA, Alfrednet, STP Alba, Club Feroviar - solidarizeză, pentru prima dată, pentru promovarea transportului public.

Campania a fost creată pentru canalele de comunicare online şi are ca obiectiv promovarea unui transport durabil. Proiectul doreşte schimbarea obiceiurilor de transport ale cetăţenilor, în favoarea transportului în comun care reduce impactul asupra mediului, dar şi costurile economice şi sociale.

"Conform statisticilor Uniunii Europene, România rămâne una din ţările cele mai dependente de transportul public. Un sondaj publicat de Eurobarometer în martie 2011 arată că România este una din ţările în care transportul individual motorizat (în principal maşina) este folosit ca mijloc principal de deplasare doar de o treime din respondenţi (31%), ceea ce indică una din poziţiile cele mai joase în clasament. În clasamentul aceluiaşi sondaj, România apare printre ţările cu un nivel ridicat de folosire a transportului public, cu 27% la sută din repondenţi, situându-se peste media europeană de 22% şi apare pe primele două locuri în privinţa deplasărilor cu bicicleta sau pe jos, la egalitate cu Olanda (34% din respondenţi)" afirmă Florentina Ghemuţ, Senior Consultant, Club Metropolitan.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb