CLUJ-NAPOCA: Reparaţiile la şcoli şi grădiniţe, aproape de finalizare

V.B.
Companii #Construcţii / 3 septembrie 2014

Reparaţiile la şcoli şi grădiniţe, aproape de finalizare

Primăria Cluj-Napoca a efectuat în această vară reparaţii la 84 unităţi şcolare, costurile acestor lucrări ridicându-se la 5,8 milioane lei, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Până în prezent, au fost finalizate lucrările la 62 unităţi de învăţământ preuniversitar, urmând ca toate reparaţiile să fie încheiate până începerea şcolii.

Lucrările sunt realizate de firmele: Rombianca, SC Novas Construct Consulting SRL, SC Canion, SC Servinstal şi SC Construcţii, pe baza unui acord-cadru încheiat anul trecut pentru doi ani.

Anul acesta, au fost finalizate până la această dată curţile pentru 3 unităţi de învăţământ, valoarea totală a acestora fiind de 349.059,69 lei. Astfel, lucrările la Şcoala "Constantin Brâncuşi" au costat 203.613 lei, cele la Grădiniţa Poieniţa - 131.681,65 lei, iar cele la Grădiniţa Zâna Zorilor - 13.765,04 lei, se mai arată în comunicat.

Lucrările la Liceul de Informatică "Tiberiu Popovici" au costat anul acesta 128.000 lei şi au constat în: finalizarea faţadizării la clădirea liceului; hidroizolaţia la clădirea liceului; lucrări de igienizare în clădirea-internat a şcolii la 6 camere, care au constat în: înlocuirea tâmplăriei vechi metalice cu tâmplărie PVC, montarea glaturilor şi a pervazelor, înlocuirea uşilor deteriorate, vopsirea corpurilor de radiator. Executantul lucrărilor a fost SC Canion Impex SRL. Curtea liceului a fost reparată anul trecut, iar anul acesta Primăria va amenaja un teren de volei şi o platformă de acces la ghenă, valoarea lucrării fiind de 125.000 lei, conchide comunicatul Primăriei Cluj-Napoca.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb