CM RUSIA Asalt final către podium

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 6 iulie 2018

Asalt final către podium

Campionatul Mondial de fotbal programează ultimele meciuri, cele care vor stabili ierarhia finală. Astăzi şi mâine se dispută sferturile de finală, unele destul de echilibrate. Există două mari favorite pentru cucerirea trofeului - Brazilia şi Franţa - trei echipe care sunt luate în considerare cu seriozitate - Belgia, Croaţia şi Anglia - şi două posibile mari surprize - Rusia şi Suedia. Uruguay, prin tradiţia pe care o are în spate, nu se încadrează în nicio categorie.

Este evident pentru toată lumea că cele mai interesante sferturi de finală se dispută astăzi, toate cele patru echipe implicate având în componenţă jucători capabili să facă spectacol sau să tranşeze, prin execuţii personale, disputele. Pentru organizatori turneul este un success. Nu au existat incidente violente, spectatorii nu au avut probleme, iar în ceea ce priveşte jocurile, cu foarte mici excepţii, nu au existat controverse.

Vorbind, totuşi, de excepţii, trebuie spus că, încheiat, ultimul meci din optimi, Anglia - Columbia, încă se joacă la un nivel inacceptabil. Jucătorii columbieni Mateus Uribe şi Carlos Bacca au fost ameninţaţi cu moartea după ce au ratat la loviturile de departajare în finalul meciului pierdut cu Anglia, scrie ziarul elveţian La Tribune de Geneve, care aminteşte că un alt fotbalist columbian, Andres Escobar, a fost asasinat în vara lui 1994 după ce a înscris un autogol la Mondialul din acel an. Mai mulţi componenţi ai echipei Columbiei au fost aspru criticaţi pe reţelele de socializare, dar ţintele principale au fost Mateus Uribe şi Carlos Bacca, aceştia primind mai multe mesaje demente. Pe de altă parte, dar legat de acelaşi meci, FIFA şi-a exprimat dezamăgirea după declaraţiile lui Diego Maradona, care a spus că naţionala Columbiei a fost victima unui "furt monumental" la meciul cu Anglia, din optimile de finală ale Cupei Mondiale: "FIFA este dezolată să citească astfel de declaraţii din partea unui jucător care a scris istoria sportului nostru. Comentariile şi insinuările suplimentare sunt total nefondate şi nepotrivite". Fostul internaţional argentinian Diego Maradona a declarat că naţionala Columbiei a fost victima unui "furt monumental" la meciul cu Anglia: "Am văzut un furt monumental pe teren. Îi cer iertare poporului columbian, însă jucătorii nu sunt de vină. Nu a fost penalti. A fost un fault al lui Kane. Arbitrul nici nu a văzut şi nici nu a vrut să recurgă la VAR. De ce nu a cerut VAR. Nu îmi vine să cred. Îi cer din nou iertare poporului Columbia. Arbitrii sunt aleşi de Collina, pe care l-a ales Infantino pentru a schimba FIFA şi să o lase fără hoţi şi trişori. Astăzi am văzut însă contrariul: o FIFA învechită şi cu aranjamente".

Acest meci e printre puţinele care au suscitat discuţii mai ample despre arbitraj, în rest sistemul VAR a fost foarte bine primit de către toţi cei implicaţi.

Turneul are audienţe scăzute în SUA, având în vedere că naţionala acestei ţări nu s-a calificat la turneul final din Rusia. Selecţionata SUA nu este prezentă la Mondial pentru prima oară din 1986, ceea ce contribuie la dezinteresul general al americanilor pentru competiţia din Rusia. O explicaţie pentru audienţele modeste o constituie şi diferenţa de fus orar, primele meciuri ale zilei din Rusia începând când pe Coasta de Est a SUA este 6 dimineaţa. Televiziunile Fox şi Telemundo, care au plătit împreună mai mult de 1 miliard de dolari pentru drepturile TV ale Mondialelor din 2018 şi 2022, au anunţat o scădere de 44% a audienţei în prima săptămână a competiţiei în comparaţie cu 2014, când turneul a avut loc în Brazilia.

Programul partidelor din sferturile de finală ale Cupei Mondiale este următorul:

 Azi:

- ora 17.00: Uruguay - Franţa (Nijnîi Novgorod)

- ora 21.00: Belgia - Brazilia (Kazan)

 Mâine:

ora 17.00: Suedia - Anglia (Samara)

- ora 21.00: Rusia - Croaţia (Soci). 

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ghiciti care meci nu va fi trucat in cardasie cu mafia caselor de pariuri ?... Sunati-l pe domnul Smeada, de la asociatia stabilimentelor caselor de pariuri sa va dea detalii... Va fi intersesant cum croatii (tara binecunoscuta ca gazduieste multi jnapani ai pariurilor) vor face non-combat maine seara... Si ghiciti care meci va avea minim 7 goluri ? Haideti ca nu e asa de greu, meciul pentru medaliile de bronz va avea o miza modica, multe rezerve asa ca incercati... Cate au fost cu 7 goluri ? 3 meciuri , stiti care... Fiecare microbist mai bine iese la o savarina cu prietena, daca a pierdut ca fraieru' banutii lu' babacu la pariuri...:)

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb