CM RUSIA Danemarca - Australia 1-1, egal pentru nordici

D.N.
Sport / 22 iunie 2018

Danemarca - Australia 1-1, egal pentru nordici

Australia a reuşit să mai piardă nişte puncte şi în al doilea meci de la Campionatul Mondial. Dacă în partida cu Franţa a ratat egalul, acum a reuşit să nu obţină victoria. Generoasă la efort, echipa "cangurilor" se poate plânge, pe bună dreptate, de ghinion, dar nu şi de arbitrajul video, care i-a adus un nou penalty. Fanii săi pricep cu greu de ce lucrurile stau aşa cum stau, având numeroase momente de dezamăgire profundă.

Danezii şi-au interpretat partitura obişnuită, început furibund, cu dominare totală, dar pe final au tremurat serios la mulţimea de ocazii ale adversarilor, dar şi la multiplele bâlbe, niciuna decisivă, ale portarului Schmaichel. Cu patru puncte, în cont, în funcţie de jocul rezultatelor, danezii se pot califica în optimi chiar şi cu o înfrângere în ultima etapă, în faţa Franţei.

Autorul primului gol, danezul Eriksen a fost desemnat jucătorul meciului, furând australienilor şi această palidă satisfacţie.

Uneori, ghinionul îşi face abonament.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb