Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a scos la licitaţie patru contracte pentru lucrări de "întreţinere periodică pe timp de vară 2015-2016" a drumurilor naţionale din mai multe judeţe, potrivit unor anunţuri publicate pe SEAP.
Valoarea totală a proiectelor este de 38 de milioane de lei, cu TVA inclus, respectiv 8,6 milioane de euro, iar durata prevăzută a lucrărilor este de 24 de luni de la data atribuirii contractelor. Astfel, CNADNR va aloca aceste fonduri către patru secţii de drumuri naţionale, respectiv SDN Zalău (10,1 milioane lei), SDN Baia Mare (0,37 milioane lei), SDN Cluj (11,1 milioane lei) şi SDN Alba (16,3 milioane lei).
Compania a anunţat recent şi că vrea să efectueze "reparaţii periodice" la autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, valoarea proiectului fiind de 3,1 milioane lei cu TVA (700.000 euro).
Aceste proiecte fac parte dintr-un program amplu anunţat de CNADNR, pentru executarea lucrărilor de întreţinere curentă a drumurilor şi autostrăzilor, în perioada mai-iulie, valoarea totală a lucrărilor fiind de aproape 300 de milioane de lei.
În plus, compania susţine că are nevoie de încă 1,7 miliarde de lei pentru "asigurarea unor condiţii minime de viabilitate a drumurilor naţionale", după ce Consiliul de Administraţie şi acţionarii săi au aprobat Planul de Acţiune pentru anul 2015. Reprezentanţii CNADNR apreciază că în 2015 sunt necesare lucrări de întreţinere la cel puţin 1.380 de kilometri de drumuri, deşi periodicitatea executării acestor lucrări este de 3.000 - 3.500 km/an, potrivit normativului de întreţinere şi reparare a drumurilor publice.
Documentul companiei mai arată că, din totalul de 4.130 de poduri, viaducte şi pasaje, un număr de 63 de structuri (1,6%) au durata de viaţă depăşită şi necesită înlocuirea de urgenţă în cinci ani, cu structuri noi, reprezentând un cost de investiţii de circa 48,7 milioane de lei/ an. Circa 63% din podurile de pe reţeaua de drumuri naţionale au o durată medie de exploatare de 40 ani, iar conform normativelor specifice, durata de funcţionare între două reparaţii capitale este de 30 ani, potrivit sursei citate.
Principalele programe incluse în proiectul de buget pe 2015, în domeniul transportului rutier, includ, printre altele, construcţia de autostrăzi (2,2 miliarde lei), variante de ocolire (745 milioane lei), reabilitarea drumurilor naţionale (2,2 miliarde lei). CNADNR susţine că va cheltui, în total, 5,7 miliarde de lei pentru întreţinerea infrastructurii rutiere, în acest an.