Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că circulaţia rutieră a fost redeschisă, fără restricţii de tonaj, pe DN 18, km 12+000 - 3 km 8+000, între localităţile Baia Sprie şi Mara, conform unui comunicat de presă al CNAIR.
Circulaţia fusese restricţionată pentru autovehiculele cu masa totala mai mare de 7,5 tone, din cauza ninsorilor abundente.
CNAIR îndeamnă participanţii la trafic să adapteze viteza condiţiilor meteo şi să respecte semnalizările rutiere şi restricţiile instituite. De asemenea compania punctează că autovehiculele trebuie echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă.
Lucrătorii de la drumuri au acţionat pe acest sector de drum cu 4 ATB cu lamă şi răspânditor, un unimog şi o autofreza.