Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a cumpărat servicii de întreţinere şi reparaţii la siteme de iluminat, în valoarea de 17,79 milioane de lei (3,85 milioane euro), fără TVA, de la compania Luxten, potrivit unui anunţ publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Contractul vizează efectuarea de lucrări de întreţinere şi reparaţii la sistemul de iluminat al reţelei de drumuri aflată în administrarea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa.
Valoarea estimată iniţial a contractului era de peste 26 milioane de lei (5,6 milioane euro), fără TVA.
Acordul-cadrul a fost încheiat pentru o perioadă de patru ani, în urma desfăşurării unei licitaţii deschise, iar criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut.
Contractul nu va putea fi subcontractat, potrivit anunţului publicat pe SEAP.
Luxten a avut anul trecut venituri totale de 197,49 milioane lei (43,23 milioane euro) şi un profit net de 16,1 milioane lei (3,52 milioane euro), potrivit raportului financiar publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor. Compania avea, la finalul anului trecut, 346 de angajaţi.