CNH şi Termoelectrica vor scăpa de datorii

A.T.
Ziarul BURSA #Companii / 6 aprilie 2012

CNH şi Termoelectrica vor scăpa de datorii

După ce Guvernul a decis convertirea datoriilor CFR în acţiuni, alţi doi mari datornici la bugetul de stat se pregătesc să scape de creanţe în cursul acestui an. Compania Naţională a Huilei (CNH) şi Termoelectrica vor scăpa de datoriile istorice în urma restructurării sectorului energetic.

Constantin Jujan, directorul general al CNH, a declarat, ieri, în cadrul unui forum "Focus Energetic": "Minele neviabile - Petrila, Paroşeni şi Uricani - se vor constitui într-o companie separată de CNH. Data înfiinţării noii companii este 1 iunie 2012. Activele acestei noi companii vor fi date în plată către ANAF, după care vor fi încredinţate spre administrare Ministerului Economiei. Minele vor fi închise până în 2018. Restul minelor viabile - Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni - vor face parte, prin fuziune, din viitorul Complex Energetic Hunedoara. Fuziunea va avea loc în a doua jumătate a anului. Practic, CNH va fi golită de active şi va intra în faliment".

Un procedeu similar va fi aplicat şi în cazul Termoelectrica, societate din care vor fi desprinse activele viabile (centralele electrice de la Galaţi şi Brăila, unde pot fi construite unităţi noi). Astfel, societatea va intra în lichidare, iar activele neviabile vor fi închise.

Până la finele anului trecut, CNH a cumulat datorii istorice de circa patru miliarde de lei, iar Termoelectrica (inclusiv filialele) - de câteva sute de milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb