Tel Aviv este cea mai potrivită destinaţie pentru călătoriile la începutul sezonului estival, potrivit recomandărilor CNN, care a întocmit un top al celor mai potrivite destinaţii de vizitat în iunie.
Temperaturile favorabile, costurile vacanţelor cu mult sub nivelul altor ţări aflate în plin sezon turistic, plajele de calitate superioară şi activităţile disponibile sunt caracteristicile care au plasat Tel Aviv pe primul loc al recomandărilor CNN.
Pe lista CNN sunt incluse şi oraşele Asheville din Carolina de Nord (SUA), St. Petersburg din Rusia, Split din Croaţia, Lacul Powell, Arizona, şi Utah din SUA.
Potrivit CNN, primăvara şi toamna sunt sezoanele accesibile pentru a vizita Tel Aviv. Vara, deşi este sezonul de vârf, rămâne cea mai populară perioadă a anului din punct de vedere turistic, deoarece majoritatea europenilor optează pentru coasta Mării Mediterane a Israelului.
Pe lângă plaje şi coasta Mării Mediterane, un alt motiv pentru a alege Tel Aviv este valoarea istorică semnificativă şi patrimoniul cultural abundent al acestui oraş. Una dintre atracţiile sale turistice majore este Oraşul Alb, care face parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO din 2003. CNN recomandă explorarea oraşului, vizitatorii putând admira peste 4.000 de clădiri construite în stilul Bauhaus. Recomandările includ şi Casa Bialik, fosta casă a poetului naţional Hayyim Nahman Bialik, transformată în prezent într-un muzeu.
Pentru activităţi mai relaxante, cum ar fi cumpărăturile şi degustarea alimentelor locale, piaţa Jaffa şi piaţa Carmel sunt locurile preferate de turişti şi localnici deopotrivă.
Temperaturile variază între 20 şi 27 grade Celsius, iar printre cele mai populare plaje CNN listează: plaja Bograshov pentru distracţie şi plaja Mezizim pentru relaxare.
Israelul este o destinaţie importantă de călătorie pentru turiştii români, apreciată pentru pelerinajele organizate aici. Începând cu anul 2017, Ministerul Turismului din Israel şi-a concentrat eforturile pe promovarea oraşelor Tel Aviv şi Ierusalim ca două destinaţii de city break într-o singură vacanţă, oferind experienţe multiculturale, o viaţă de noapte intensă, delicii gastronomice şi posibilităţi pentru turismul de aventură. Peste 60 de zboruri săptămânale leagă acum Tel Aviv şi Eilat de principalele aeroporturi din România - Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi, iar din luna iulie şi Sibiul. Anul 2018, comparativ cu 2016, a înregistrat o creştere cu 152% a turiştilor români, iar perspectivele rămân extrem de pozitive până la sfârşitul anului.