CNP estimează o creştere economică de 0,7% pentru 2012 şi de 2% pentru 2013

A.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 27 noiembrie 2012

CNP estimează o creştere economică de 0,7% pentru 2012 şi de 2% pentru 2013

Economia României va creşte anul acesta cu 0,7%, Produsul Intern Brut urmând să ajungă la 608,5 miliarde lei, conform estimărilor din Prognoza de Toamnă 2012-2016 a Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP).

Pentru 2013, CNP estimează o creştere a PIB de 2%, până la 648,7 miliarde lei, pentru 2014 de 2,5%, la 689,4 miliarde lei, pentru 2015 de 3,3%, la 730,1 miliarde lei şi pentru 2016 de 3,2%, la 771,5 miliarde lei, anunţă Agerpres.

În prognoza de primăvară, CNP estimase o creştere economică de 1,7% pentru 2012, 3,1% în 2013, 3,6% în 2014 şi 3,9% în 2015.

La ultima vizită în România, şeful de delegaţiei Fondului monetar Internaţional, Erik de Vrijer, a afirmat că perspectiva creşterii economice pentru România în 2013 este una "moderată", fapt cauzat nu doar de situaţia din agricultură, ci şi de problema utilizării fondurilor europene şi de întârzierile în privinţa reformelor structurale. El a subliniat că investiţiile reprezintă "cheia" creşterii economice şi că o creştere modestă pentru România în 2013 este cauzată şi de întârzierile în reformele structurale.

Compania de evaluare a riscului Coface estimează o creştere economică de 0,5% pentru România în 2012 şi o scădere economică de 2% în trimestrul trei al anului în curs, faţă de aceeaşi perioadă a lui 2011. Pentru 2013, Coface estimează o creştere economică moderată de 1 - 1,5%.

A doua rectificare bugetară pe anul 2012, efectuată de guvern la finele lunii octombrie, a fost fundamentată pe o creştere economică revizuită în scădere la 1%, faţă de nivelul de 1,2% luat în calcul la prima rectificare bugetară, în august 2012, în timp ce bugetul iniţial a fost construit pe o creştere de 1,8 - 2,3% pentru anul 2012.

Cursul de schimb mediu va urca în 2013 la 4,5 lei/euro

Comisia Naţională de Prognoză estimează, în varianta de toamnă a Prognozei 2012-2016, un curs de schimb mediu de 4,5 lei/euro în 2013, în creştere faţă de cel de 4,37 lei/euro estimat în varianta de primăvară.

În 2014, cursul mediu va scădea la 4,45 lei/euro, tendinţa de scădere continuând în 2015, când se va înregistra un curs mediu de 4,4 lei/euro, ce se va menţine şi în 2016.

Pentru 2012, CNP estimează un curs mediu de 4,45 lei/euro.

În ceea ce priveşte cursul leu/dolar, Comisia Naţională de Prognoză estimează o medie anuală de 3,43 lei/dolar în 2012, 3,46 lei/dolar în 2013, 3,43 în 2014, 3,38 în 2015 şi 2016.

CNP: Câştigul salarial mediu brut va creşte anul viitor cu 6,4%; în sectorul bugetar creşterea va fi de 10,1%

Câştigul salarial mediu brut lunar va creşte anul viitor cu 6,4%, până la 2.245 lei, iar cel mediu net cu 6,3%, la 1.631 lei, conform Prognozei elaborate de Comisia Naţională de Prog­noză.

Ponderea câştigului salarial mediu net în cel brut va fi de 72,7%.

CNP estimează că tendinţa de creştere se va menţine şi în următorii ani, în 2014 câştigul salarial mediu brut lunar urmând să crească cu 4,3%, la 2.342 lei, iar cel net cu 4,2%, la 1.700 lei şi în 2015 cu 4,1%, la 2.438 lei, respectiv cu 4,1%, la 1.769 lei. În 2016 câştigul salarial mediu brut lunar va creşte cu 3,7% şi se va cifra la 2.528 lei şi cel net cu 3,6%, la 1.833 lei.

În 2014 şi 2015 ponderea câştigului salarial mediu net în cel brut va fi de 72,6% şi în 2016 de 72,5%.

Câştigul salarial real va creşte în 2013 cu 1,3%, în 2014 cu 0,9%, în 2015 cu 1,3% şi în 2016 cu 1,1%.

În sectorul bugetar, câştigul salarial mediu brut va urca anul viitor cu 10,1%, la 2.247 lei, în 2014 cu 2,8%, la 2.309 lei, în 2015 cu 3,1%, la 2.380 lei şi în 2016 cu 3%, la 2.451 lei.

Sectorul concurenţial va înregis­tra la rândul său creşteri ale câştigului salarial mediu brut lunar: 5,5% în 2013, 4,7% în 2014, 4,3% în 2015 şi 3,8% în 2016.

CNP estimează o creştere a deficitului comercial până la 9,94 miliarde euro, în 2012

Deficitul comercial FOB-CIF se va situa la valoarea de 9,94 miliarde euro în anul 2012 (7,3% din PIB), în creştere faţă de nivelul de 9,67 miliarde euro estimat pentru 2011 (7,1% din PIB), conform estimărilor din Prognoza de Toamnă 2012-2016 a Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP).

Exporturile FOB vor însuma 45,38 miliarde euro, în 2012, în creştere cu 0,2% faţă de anul anterior (45,27 miliarde euro), iar importurile CIF se vor ridica la 55,32 miliarde euro, cu 0,7% mai mari decât în perioada similară din 2011 (54,94 miliarde euro).

Conform CNP, deficitul comercial pentru anul 2013 se va situa la 8,71 miliarde euro (6% din PIB), pentru anul 2014 este estimat să crească la 9,74 miliarde euro (6,3% din PIB) şi pentru 2015 la 10,68 miliarde euro (6,4% din PIB).

În varianta de primăvară a Prog­nozei pe termen mediu, CNP estima un deficit comercial FOB-CIF la 12,48 miliarde euro (9% din PIB), estimând o creştere în următorii trei ani, până la 18,52 miliarde euro în 2015 (10,9% din PIB).

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), deficitul comercial al României a crescut, în primele nouă luni ale acestui an, cu 2,687 miliarde lei (217,3 milioane euro) comparativ cu perioada similară din 2011, totalizând 31,6 miliarde lei, în timp ce în luna septembrie acesta s-a majorat cu 86,5 milioane lei (23,2 milioane euro) faţă de aceeaşi a anului trecut, până la 3,64 miliarde lei.

Inflaţie de 3,4% în 2012 şi 4,9% în 2013

Comisia Naţională de Prognoză estimează pentru acest an o rată medie anuală a inflaţiei de 3,4%, creşterea preţurilor de consum la sfârşitul anului fiind preconizată la 5,1%, conform Prognozei de toamnă 2012-2016.

În 2013, rata medie a inflaţiei ar urma să crească la 4,9%, după care va scădea la 3,3% în 2014, 2,8% în 2015 şi 2,5% în 2016.

În prognoza de primăvară, CNP estimase pentru acest an o rată medie anuală a inflaţiei de 3%, pentru 2013 de 2,9%, 2014 - 2,8% şi în 2015 - 2,5%.

La începutul acestei luni, guvernatorul Băncii Naţionale a Româ­niei, Mugur Isărescu, a anunţat că proiecţia curentă plasează rata anuală a inflaţiei la 5,1% la sfârşitul anului 2012 şi la 3,5% la finele lui 2013, niveluri revizuite în sus cu 1,9 punc­te procentuale şi, respectiv, cu 0,5 puncte procentuale.

CNP a modificat în scădere prognoza pentru 2013 privind producţia industrială, la 1,5%

Comisia Naţională de Prognoză a modificat în scădere prognoza privind producţia industrială (serie brută) pentru anul viitor, la 1,5%, de la 2,7%, cât estimase în varianta de primăvară.

Potrivit Prognozei de toamnă pe termen mediu 2012 - 2016, se estimează o creştere a producţiei indus­triale de 0,4% în 2012, faţă de 1,8% prognoza anterioară.

Tot în scădere sunt în varianta de toamnă şi prognozele pentru producţiile aferente lui 2014 (2%), 2015 (3%) şi 2016 (3,1%), în condiţiile în care, în primăvară, estimările vizau o creştere a producţiei industriale de 3,4% în 2014 şi de 4% în 2015.

Anul viitor, creşteri vor înregistra, potrivit CNP, industria prelucrătoare (1,1%) şi domeniul producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică (5,2%). În schimb, în industria extractivă producţia va scădea cu 0,1%, ca urmare a diminuărilor ce vor avea loc în sectorul extracţiei de minereuri metalifere (8%) şi în alte activităţi de servicii anexe extracţiei (8,2%).

CNP estimează o creştere a volumului lucrărilor de construcţii cu 5% în 2013

Volumul lucrărilor de construcţii va creşte cu 5% în 2013, pentru acest an fiind estimată o creştere de 2,2%, conform variantei de toamnă a Prognozei pe termen mediu 2012-2016, elaborată de Comisia Naţională de Prognoză.

În cazul clădirilor, volumul de lucrări va creşte, în 2013 cu 0,5%, pentru rezidenţial fiind prognozat acelaşi nivel ca în 2012 (creştere 0%), în timp ce pentru clădirile nerezidenţiale creşterea va fi de 0,8%. Pentru construcţiile inginereşti, prognoza de creştere a lucrărilor este, pentru 3013, de 7,8%.

Pentru clădirile rezidenţiale, volumul lucrărilor de construcţii va creşte, însă, cu 1,5% în 2014, cu 2,5% în 2015 şi cu 3% în 2016.

Lucrările de construcţii noi se vor majora cu 7,5% în 2013, cele de reparaţii capitale cu 0,5%, iar cele de întreţinere şi reparaţii curente vor rămâne la acelaşi nivel ca în 2012 (0%).

CNP estimează că în 2014 volumul total al lucrărilor de construcţii va creşte cu 5,5%, în 2015 cu 6%, iar în 2016 cu 5%.

Numărul de salariaţi va creşte cu 66.700 persoane în 2012

Numărul mediu de salariaţi estimat pentru 2012 este de 6,22 milioane persoane, în creştere cu 66.700 persoane faţă de 2011, conform datelor furnizate în Prognoza de Toamnă 2012-2016 a Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP).

Conform datelor CNP, în 2011 numărul de salariaţi a fost de 6.153.300 persoane, ajungând la 6.220.000 angajaţi anul acesta. Pentru 2013, CNP estimează un număr de 6,275 milioane de salariaţi, pentru 2014 de 6,345 milioane salariaţi, iar pentru 2015 de 6,425 milioane salariaţi.

În ceea ce priveşte forţa de muncă civilă, Comisia Naţională de Prog­noză estimează că numărul de salariaţi va înregistra anul acesta o creştere de 1,9%, până la 4,43 milioa­ne persoane şi de 1,2% în 2013, până la 4,485 milioane persoane. Pentru 2014 este estimată o creştere cu 1,3% (4,54 milioane persoane), iar în 2015 numărul de salariaţi va totaliza 4,61 milioane persoane (plus 1,4%).

Rata şomajului BIM este estimată, pentru 2012, la 7,3% (723.000 persoane), pentru 2013 la 7,2% (720.000 persoane), 2014 - 7% (705.000 persoane) şi 2015 - 6,8% (690.000 persoane).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb