Coaliţia pentru Dezvoltarea României susţine cota unică

A.I.
Companii / 24 aprilie 2017

Coaliţia pentru Dezvoltarea României susţine cota unică

Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) susţine dialogul constant cu reprezentanţii autorităţilor din România şi îşi exprimă speranţa ca, lucrând împreună, să contribuie la îmbunătăţirea mediului de afaceri din România şi la crearea unui cadru legislativ şi fiscal stabil, transparent şi predictibil, precizează un comunicat de presă remis Redacţiei.

CDR susţine că militează pentru un sistem fiscal care să asigure totodată sustenabilitatea pe termen scurt, mediu şi lung a execuţiei bugetare, cu respectarea tuturor indicatorilor macroeconomici. În acest sens, CDR îşi manifestă profunda preocupare cu privire la intenţia Guvernului de modificare a regulilor de impunere a veniturilor obţinute de către persoanele fizice, prin introducerea impunerii globale a gospodăriilor. În această privinţă, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a pregătit un document de lucru privind modificarea Codului Fiscal, care ar urma să se aplice începând cu 1 ianuarie 2018.

Comunicatul precizează: "Contrar informaţiilor apărute în spaţiul public, dorim să menţionăm faptul că documentul primit din partea MFP nu a fost transmis către mass-media de către CDR. De altfel, principiul de lucru al CDR în relaţia cu Guvernul este ca iniţial documentele de lucru să fie discutate cu MFP şi doar apoi CDR să ia o poziţie pe care să o comunice public. CDR rămâne, în continuare, susţinătoarea cotei unice de impunere, care şi-a dovedit avantajele în cei 12 ani de existenţă, prin creşterea încasărilor bugetare, a PIB-ului şi a investiţiilor străine. Sistemul actual de impunere a condus la fiscalizarea unei părţi însemnate a economiei, care în prealabil se păstra în zona "economiei negre" sau "gri". Totodată, cota unică de impozitare a uşurat povara administrării fiscale, atât pentru contribuabili, cât şi pentru autorităţi, a crescut nivelul de trai al populaţiei active şi, indirect, prin fondurile mai mari strânse la bugetul general consolidat, şi pe cel al pensionarilor".

Având în vedere stadiul preliminar în care se află acest document de lucru, CDR îşi exprimă intenţia de a purta un dialog deschis cu reprezentanţii MFP pe acest subiect si să prezinte dezavantajele noului sistem, comparativ cu sistemul actual de impunere a veniturilor.

Conceptul de "gospodărie", ca pilon de bază al noului sistem, nu este reglementat de legislaţia românească, iar definiţia fiscală creşte din start complexitatea acestui nou sistem fiscal. Din analiza altor sisteme fiscale (cum este cel american), impunerea se realizează în mod individual şi numai opţional (dacă este în beneficiul contribuabilului), la nivel de familie formată din soţ, soţie şi copii. Totodată, din textul documentului pot fi observate şi alte aspecte, unele generatoare de inechitate fiscală (ex. tratamentul fiscal diferit între rezidenţi), altele neconcordante (ex. persoana responsabilă cu îndeplinirea obligaţiilor declarative şi de plată a Impozitului pe Venitul Global (IVG) de către gospodărie; termenul de plată a IVG etc.).

Introducerea IVG, prin eliminare a sistemului de reţinere la sursă şi plata lunară a impozitului pe venituri (ex. salarii, dividende, dobânzi etc.), precum şi a celui de plăţi anticipate de impozit (ex. pentru veniturile din activităţi independende, chirii etc.), va determina o scădere drastică a încasării veniturilor bugetare în anul 2018 care, raportat la datele anului 2016, va însemna cel puţin 4% pierdere a veniturilor din PIB. Suplimentar, schimbarea regulilor jocului într-un interval atât de scurt de timp (mai puţin de un an) va constitui o povară administrativă insurmontabilă pentru ANAF, prin creşterea numărului de persoane supuse impunerii şi lipsa unui mecanism clar de colectare. Totodată, trebuie menţionat nivelul ridicat al cheltuielilor pe care Guvernul trebuie să-l suporte cu adaptarea sistemului informatic al ANAF care, în prezent, se confruntă cu un deficit al arhitecturii hardware, iar creşterea "artificială" a numărului persoanelor supuse impunerii îl poate colapsa. În acelaşi timp, adaptarea aplicaţiilor software către un nou sistem va conduce la cheltuieli suplimentare, având în vedere modificarea sistemelor actuale, definite pe baza cotei unice, în linie cu proiectele finanţate de Banca Mondială în acest sens. Acestor cheltuieli li se adaugă cele cu creşterea gradului de pregătire profesională a organelor fiscale şi a nivelului de educare a contribuabililor, în vederea conformării cu noile reguli de impunere.

Sistemul de deduceri ce se doreşte a fi introdus nu va putea conduce la fiscalizarea pe scară largă a economiei gri, pentru că aceasta ar presupune o multitudine de măsuri conjugate între ele pentru a spori conformarea voluntară a contribuabililor.

De asemenea, trebuie avută în vedere propunerea referitoare la consultanţii fiscali. În prezent, în Registrul Camerei Consultanţilor Fiscali sunt înregistraţi 5.502 consultanţi, dintre care 4.135 activi, o mare parte dintre aceştia fiind deja angajaţi şi deci indisponibili pentru a desfăşura sarcinile menţionate în document. Deşi documentul nu conţine menţiuni în acest sens, nu trebuie omisă problematica remuneraţiei consultanţilor, care se adaugă cheltuielilor generate de implementarea acestui nou sistem fiscal.

Nu în ultimul rând, prin comparaţie cu alte sisteme fiscale consacrate, aceste noi elemente pot constitui paşi premergători introducerii unui sistem fiscal bazat în fapt pe cote de impunere progresive, pe care CDR nu-l susţine.

În urma unei analize privind sistemul de impunere al ţărilor membre ale Uniunii Europene, state învecinate României precum Ungaria, Bulgaria, Estonia, Lituania sau Letonia se bucură în continuare de beneficiile cotei unice, cu sustenabilitate la nivelul încasărilor bugetare. În acelaşi timp, ţări precum Polonia şi Slovacia, care au adoptat cote de impunere progresive, se confruntă cu un regres al creşterii economice în ultimii ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb