Coca-Constantinescu, ASF: "Cred că Astra ar fi putut fi salvată prin mecanismul de rezoluţie"

M.F.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 3 februarie 2016

Astra ar fi putut fi salvată de la faliment prin aplicarea mecanismului de rezoluţie, dacă legea ar fi existat în urmă cu un an, întrucât ASF putea identifica riscurile şi interveni cu un plan de redresare, iar părţi ale portofoliului ar fi fost valorificate, apreciază prim-vicepreşedintele ASF.

"Situaţia Astra ar fi fost cu totul alta (dacă mecanismul de rezoluţie ar fi existat în urmă cu 1-2 ani - n.r.). Ar fi fost o situaţie mai bună, pentru că este foarte importantă structura portofoliului unei companii ce poate intra în redresare sau rezoluţie. În primul rând, cred că Astra, dacă prindea această lege, ar fi fost potrivit să intre într-un plan de redresare ca intervenţie timpurie a autorităţii, puteau fi identificate toate riscurile la care a fost expusă societatea, iar timpul ar fi curs în favoarea societăţii", a declarat prim-vicepreşedintele ASF, Cornel Coca-Constantinescu, la o conferinţă, citat de Mediafax.

El a arătat că, pe de altă parte, din punct de vedere al structurii portofoliului, Astra este o societate care deţine şi asigurări de viaţă, nu numai asigurările generale (RCA şi alte tipuri de asigurări), iar poliţele de viaţă au mult mai multă consistenţă în ceea ce priveşte elementele de activ.

Întrebat dacă asigurătorul ar fi putut fi salvat în cazul în care legea rezoluţiei era votată înainte de deciderea intrării în faliment, Coca-Constantinescu a spus că, deşi este foarte greu de dat un răspuns exact, consideră că societatea putea fi salvată.

"După părerea mea, aşa cum cunosc compania, eu cred că da. Cred că situaţia societăţii Astra ar fi fost cu totul alta, iar situaţia asiguraţilor ar fi fost cu totul şi cu totul alta. Un plus de de protecţie a consumatorului, a asiguratului s-ar fi văzut indiscutabil, o incidenţă semnificativă asupra dezechilibrelor din piaţă cu siguranţă ar fi existat. Cred că anumite părţi ale portofoliului Astra ar fi putut să continue fie prin vânzarea acestor portofolii, fie prin administrarea de către societatea care ar fi rămas", a precizat Coca-Constantinescu.

Astra s-a aflat în proces de redresare financiară din februarie 2014, având că administrator special KPMG Advisory. La momentul anunţului ASF că va cere falimentul Astra, la finele lunii august, compania avea 1,8 milioane de asiguraţi, cu 2,5 milioane de poliţe valabile.

ASF a cerut falimentul Astra la o zi după ce compania şi acţionarii săi, The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider, au deschis o acţiune proprie la Curtea de Apel Bucureşti, cerând anularea deciziei ASF prin care autoritatea a hotărât închiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, stabilirea stării de insolvenţă, declanşarea procedurii de faliment şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a Astra. Instanţa a respins la mijlocul lunii octombrie acest caz, însă soluţia nu este definitivă.

The Nova Group Investments România deţine o participaţie de 72,71% la Astra, iar Epsilon Estate Provider 26,27%. Cele două companii sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.

Compania KPMG Restructuring a fost numită pe 3 decembrie ca lichidator judiciar provizoriu de către Tribunalul Bucureşti, care a admis cererea Autorităţii de Supraveghere Financiară de deschidere a procedurii falimentului pentru Astra.

KPMG va elabora în perioada imediat următoare o strategie de lichidare eficientă a patrimoniului,prin transfer de business al portofoliilor de asigurare şi vânzarea individuală a celorlalte active.

Principalul creditor al Astra este Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care a preluat activitatea de avizare a daunelor şi de plată a acestora în limita plafonului garantat de 100.000 de euro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. odata, o musca intrase in gura unui cal, si cand sa iada...degeaba....calul plecase....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb