Cocoş intră în afaceri cu diagnostice

CĂTĂLIN DEACU
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 11 februarie 2011

Cocoş intră în afaceri cu diagnostice

Soţul Elenei Udrea a preluat Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional, firmă care, în 2009, cu un singur angajat, a rulat afaceri de 470.000 euro şi a obţinut un profit de 160.000 euro

Partenerul de afaceri - dr. Mioara Radu, fostă colegă cu Elena Udrea în Consiliul General al Capitalei

Omul de afaceri Dorin Cocoş, soţul ministrului Dezvoltării Elena Udrea, a intrat în afaceri pe piaţa serviciilor de asistenţă medicală.

Cocoş a preluat, pe 21 ianuarie 2011, Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional (CDCI) de la foştii acţionari Anca Dinu şi Mioara Radu, potrivit Monitorului Oficial.

Afaceristul deţine, în prezent, 95% din capitatul social al firmei, după ce a preluat întreaga participaţie de 70% a fostului acţionar majoritar Anca Dinu care s-a retras din afacere, şi 25% din deţinerea Mioarei Radu.

Mioara Radu - care avea funcţia de administrator al CDCI - , a rămas asociata lui Cocoş în afacere, cu o pondere nesemnificativă de 5%, din capitalul social.

Relaţia omului de afaceri Dorin Cocoş cu Mioara Radu datează de mai multă vreme şi se intersectează inclusiv cu numele Elenei Udrea, soţia afaceristului.

Mioara Radu (de profesie medic) şi Elena Udrea au fost colege în Consiliul General al Municipiului Bucureşti din 2004, pe vremea când primar general al Capitalei era actualul preşedinte Traian Băsescu.

Elena Udrea şi Mioara Radu au figurat, la acel moment, pe listele Alianţei DA, din partea PNL, pentru ca, mai apoi, ambele să treacă în tabăra PLD.

Noua afacere a lui Dorin Cocoş pare una extrem de profitabilă.

Cel puţin aşa rezultă din ultimele raportări la Ministerul Finanţelor Publice privind bilanţul pe 2009.

Din bilanţul depus de societate la Finanţe pe 2009, rezultă că CDCI a avut o cifră de afaceri netă de 1.990.587 lei (circa 470.000 euro) şi un profit de 691.306 lei (circa 160.000 euro). Toate acestea cu doar un singur salariat, conform sursei citate.

Firma mai figurează, conform bilanţului citat, cu datorii de 1.312.773 lei (circa 310.000 euro). Dorin Cocoş nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei pentru alte detalii.

Trecutul glorios - afacerea căpşunarilor

Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional (CDCI) a fost înfiinţat în decembrie 2004. Presa a relatat, la acea vreme, că societatea a fost implicată în eliberarea de certificate medicale obligatorii pentru cetăţenii români care căutau un loc de muncă în Spania, aşa-zisii căpşunari.

Conform sursei citate, Institutul de Naţional de Medicină Legală (INML) "Mina Minovici" avea semnat cu Oficiul pentru Migrarea Forţei de Muncă un protocol de colaborare prin care orice român care dorea să lucreze în Spania trebuia să obţină mai întâi un certificat medical de la Institut.

Presa a relatat că acestei afaceri, în fapt un monopol, s-a raliat şi CDCI. Jurnaliştii au arătat că INML a semnat, ulterior, un contract de colaborare cu CDCI. Centrul a început să elibereze certificatele sub coordonarea INML, pe certificate fiind aplicată o parafă comună în care figurau atât numele instituţiei de stat, cât şi cel al firmei private.

Afacerea a fost una deosebit de profitabilă în contextul în care eliberarea unui certificat medical costa circa trei milioane de lei vechi, iar, anual, plecau din ţară circa 10.000 de căpşunari.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. da dar numarul capsunarilor s-a redus mult!!dl. cocos ce faceti, muriti de foame impreuna cu sotia dvs?nu mai puteti lua un ban de la o parcare doua?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb