Piaţa terenuri din ţara noastră a fost caracterizată, anul trecut, printr-o cerere crescută din partea segmentelor rezidenţial şi retail, anunţă specialiştii de la Colliers International. Aceştia arată că interesul faţă de aceste sectoare se va menţine şi pe parcursul acestui an, iar atenţia investitorilor se va îndrepta cu precădere spre dezvoltarea proiectelor rezidenţiale şi mixte.
Consultanţii Colliers menţionează să obstacolele administrative au determinat amânarea multor tranzacţii pentru 2017, astfel că piaţa de terenuri poate înregistra rezultate foarte bune în decursul acestui an, nu numai în Bucureşti, ci şi în alte oraşe majore din ţară.
Sînziana Oprea, Associate Director în cadrul departamentului de terenuri al Colliers International, a declarat: "Având în vedere că sectorul rezidenţial se bucură de o amplă dezvoltare încă din 2015, investitorii vor dori să livreze proiectele cât mai repede, fiind interesaţi să achiziţioneze terenuri cu autorizaţii deja emise. Atracţiile principale vor fi atât dezvoltarea proiectelor rezidenţiale în apropierea polurilor de birouri, cât şi a proiectelor mixte (rezidenţial şi birouri, rezidenţial şi retail sau toate trei funcţiunile). Dintre oraşele ţintă fac parte atât Capitala, cât şi oraşe precum Cluj-Napoca, Timişoara sau Braşov. De asemenea, jucătorii importanţi din segmentul de retail, precum discounterii, hipermarketurile, magazinele de bricolaj şi companiile de mobilă, vor continua să îşi consolideze poziţia pe piaţă pentru extinderea ariei de acoperire prin achiziţia de terenuri, mai ales în oraşe secundare şi terţiare din ţară, sau prin achiziţia jucătorilor mai mici".
Planurile de realizare a Magistralei 6, care va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni, aduc în discuţie conturarea unui nou pol de birouri pe piaţa din Bucureşti, ceea ce poate stârni interesul dezvoltatorilor pentru terenurile din Piaţa Presei şi zonele adiacente, conform sursei citate.
"Terenurile din zona Bulevardului Expoziţiei şi Piaţa Presei sunt o opţiune foarte bună pentru proiectele de birouri. Zona de nord rămâne interesantă pentru dezvoltările de birouri, însă aşteptăm o creştere a potenţialului şi pentru dezvoltarea de hoteluri şi proiecte rezidenţiale şi de retail", a încheiat Sînziana Oprea.
În 2016, piaţa de terenuri a atins un punct de stabilitate odată cu revenirea tranzacţiilor cu terenuri care au aparţinut vechilor fabrici sau a celor obţinute în perioada pre-criză si nedezvoltate. Una din tranzacţiile de referinţă ale anului, în valoare de 25 milioane de euro, a adus în portofoliile One United Properties şi Auchan terenul Automatica de aproximativ 3,2 ha din Floreasca. La rândul său, Vastint a achiziţionat 48 ha în Siseşti, marcând cea mai mare suprafaţă vândută pe piaţa din Bucureşti în perioada post-criză.
În ceea ce priveşte preţurile, acestea nu au înregistrat creşteri majore. Excepţie fac locaţiile de top pentru care au negociat mai mulţi dezvoltatori. Conform datelor Colliers International, preţurile în tranzacţii în zona Floreasca - Barbu Văcărescu au fluctuat între 500 şi 1.000 euro/mp, în zona de centru - vest între 450 şi 600 euro/mp, iar în zona Timpuri Noi - între 500 şi 600 euro/mp.