Faptul că cele mai multe companii din ţară aflate în faliment provin din sectorul comerţului, cu o creştere de 5%, şi solvabilitatea redusă a acestora, menţin comerţul în continuare extrem de riscant pentru creditori, potrivit unui studiu realizat de Creditinfo Romania.
Conform sursei, jumătate din companiile care activează în comerţ nu au capital propriu.
Potrivit datelor, alte sectoare cu probleme sunt cel al transporturilor, unde peste 44% dintre firme au capital propriu negativ şi construcţiile cu peste 39%.
Aurimas Kaèinskas, CEO Creditinfo România a declarat: "Capitalul propriu negativ este unul dintre primele simptome care indică riscul ridicat de intrare în insolvenţă al unei companii. Din această cauză, societăţile cu capital propriu negativ sunt riscante pentru creditori, aceştia putând rămane cu creanţe a căror recuperare este de multe ori dificilă".
S-au întemeiat aproape la fel de multe companii ca în anul precedent, în primele şapte luni ale acestui an , iar creşterea estimată până la finalul anului este de 30% raportat la acesta, informează sursa.
Însă mai multe firme nou înfiinţate înseamnă şi riscuri mai mari, atrage atenţia Aurimas Kaèinskas, CEO Creditinfo România.
Kaèinskas a adăugat: "Companiile nou-infiinţate prezintă riscuri pentru creditori în special din cauza lipsei capitalului şi a activelor, care se acumulează în timp. Astfel, este mult mai simplu pentru o companie aflată la început de drum să intre în insolvenţă comparativ cu o companie cu vechime, care pe lângă faptul că are un istoric financiar in baza caruia poate fi evaluata, deţine active mult mai valoroase pe care le poate pierde într-un astfel de demers."
Cel mai mare număr de companii au fost infiinţate în regiunea Bucureşti-Ilfov, peste 18.000 în anul 2017, urmat de Nord-Vest cu peste 16.000. La polul opus se află regiunea Sud-Vest Oltenia şi Vest cu mai puţin de 8.000 respectiv 9.000 companii nou infiinţate, se mai arată în comunicat.
Estimarile Creditinfo Romania indică un an 2017 în care se vor infiinţa cu 30% mai multe companii comparativ cu anii 2015 şi 2016.
Reprezentanţii Creditinfo au menţionat: "Cu excepţia regiuniilor Sud-Est si Sud-Vest, toate regiunile României au înregistrat creşteri ale cifrei de afaceri. Cea mai mare creştere a fost înregistrată de companiile din regiunea Vest- aproximativ 8% comparativ cu anul 2015, urmat de Sud-Muntenia cu 6% şi Bucureşti-Ilfov cu 5,1%. În cazul profitului, companiile din regiunea Bucuresti-Ilfov şi-au crescut acest indicator cu peste 70%, urmat de Nord-Est cu 38% şi Vest cu 32% La polul opus, companiile din regiunea Sud-Vest au înregistrat scăderi ale profitului cu 13%".
Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte companiile falimentare, cele mai multe se regăsesc în sectoarele comerţului (29%, în creştere faţă de iulie 2016 de la 24%) , producţiei (în creştere continuă şi constantă din iulie 2015, de la 18%, la peste 20%) şi construcţiilor (uşoară scădere în iulie 2017 faţă de iulie 2016, de la 20%, la 19%). Aceste companii au cel mai mare risc pentru creditorii săi, aceştia nemaiputând să-şi recupereze debitele restante.