Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a Eugeniei Cristina Afloare, comisar în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) - Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, potrivit unui comunicat de presă.
"În perioada 12 aprilie - 19 iulie 2013, inculpata Afloare Cristina Eugenia, în calitate de comisar în cadrul A.N.P.C. - Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, cu ocazia unor controale efectuate la magazinul aparţinând unei societăţi comerciale şi la depozitul aparţinând unei alte societăţi comerciale, a pretins de la reprezentanţii acestor firme (denunţători în cauză), în trei rânduri, suma totală de 3.000 lei, din care a primit efectiv suma totală de 2.500 lei.
Inculpata a pretins şi primit sumele de bani cu titlu de mită pentru a nu aplica amenzi contravenţionale, cu valori cuprinse între 3.000 şi 10.000 lei, pentru mai multe nereguli constatate în timpul controalelor şi pentru a nu extinde controlul şi a nu aplica amenzi contravenţionale, pentru eventualele deficienţe care ar putea fi constatate. La data de 19 iulie 2013, inculpata a primit de la unii dintre denunţători suma de 500 lei, reprezentând o parte din banii pretinşi, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante (comunicatul 691/VIII/3 din 19 iulie 2013)", se arată în comunicatul DNA.
La data de 20 iulie, Tribunalul Bihor a luat faţă de inculpata Afloare Cristina Eugenia măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 29 de zile. Miercuri, Curtea de Apel Oradea a admis recursul formulat de inculpata Afloare Cristina Eugenia şi a aplicat faţă de inculpată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 zile.
În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unei sume de bani aparţinând inculpatei, iar dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bihor.