Comisar-şef de penitenciar, cercetat pentru trafic de influenţă

A.C.
Anticorupţie / 5 iulie 2017

Comisar-şef de penitenciar, cercetat pentru trafic de influenţă

Un comisar-şef de penitenciar din cadrul Penitenciarului Craiova este cercetat pentru trafic de influenţă după ce a cerut 5.000 de euro unei persoane pentru o angajare, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit unui comunicat al DGA, ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au organizat şi realizat prinderea în flagrant a comisarului şef de penitenciare în cadrul Penitenciarului Craiova, în timp ce primea suma de 1.000 euro de la un denunţător, cu scopul de a-i facilita obţinerea unui post de conducător auto în cadrul penitenciarului.

În comunicat se precizează: "În perioada august 2016 - mai 2017, comisarul şef de penitenciare i-a pretins denunţătorului suma de 5.000 euro, din care a primit 4.000 euro în trei tranşe (3.000 euro şi în două rânduri câte 500 euro), cu promisiunea că-i va facilita încadrarea din sursă externă pe un post de agent de penitenciare. La sfârşitul lunii mai, o persoană s-a prezentat la D.G.A. - Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, unde a formulat un denunţ cu privire la cele arătate mai sus, indicând faptul că urmează ca în perioada următoare să remită făptuitorului şi diferenţa de 1.000 euro, până la concurenţa sumei de 5.000 euro pretinsă", se precizează.

Potrivit sursei, situaţia a fost sesizată Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind dispusă şi organizată cu operativitate acţiunea de prindere în flagrant, comisarul şef fiind surprins imediat după ce a primit de la denunţător suma de 1.000 euro în autoturismul proprietate personală. Cu acest prilej, a fost efectuată şi o percheziţie la domiciliul persoanei.

Bărbatul (Ş.M., n.r.) a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, urmând ca procurorul de caz să dispună cu privire la eventualele măsuri preventive, se mai arată în comunicat.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb