Comisia condusă de Florin Iordache a amânat dezbaterea asupra pragului privind abuzul în serviciu

A.C.
Politică / 1 noiembrie 2017

Florin Iordache

Florin Iordache

Comisia parlamentară specială privind punerea în acord a Codurilor penale cu deciziile Curţii Constituţionale (CCR) a amânat astăzi dezbaterea programată pe articolul privind abuzul în serviciu. USR şi PNL au criticat amânarea dezbaterii, acuzând PSD că lansează diverse variante privind abuzul în serviciu pentru a testa reacţia societăţii şi a instituţiilor, potrivit unei surse din presă.

Ion Stelian, deputat USR, a declarat la finalul şedinşei comisiei parlamentare speciale: "Eu cred că nu s-a mai ajuns la acest punct pentru că s-au văzut reacţii ale societăţii civile şi ale opoziţiei şi cred că PSD nu face decât să testeze terenul şi să lanseze stimuli să se vadă care este reacţia în funcţie de care să se adapteze şi să stabilească acel prag. Dumnealor îşi doeresc un prag cât mai mare, asta este clar pentru noi. În funcţie de cum reacţionează opoziţia şi societatea civilă vor reacţiona şi dumnealor".

Deputatul USR a reiterat poziţia partidului pe care îl reprezintă, potrivt căreia nu ar trebui să existe niciun parg valoric pentru ca abuzul în serviciu să fie infracţiune, informează News.ro.

Stelian a adăugat: "Aud şi am auzit tot din presă tot felul de variante. Am auzit varianta absolut SF prin care să se considere că doar în cazul luării şi dării de mită se poate pune problema unui abuz în serviciu. Ar fi o chestiune de o gravitate extremă să se vină cu o astfel de variantă. Dar, cred că sunt stimuli lansaţi pentru a se vedea reacţia opiniei publice".

Conform sursei, şi liberalii au criticat amânarea dezbaterii articolului privitor la abuzul în serviciu, spunând că nici ei nu susţin introducerea unui prag valoric.

Ioan Cupşa, deputat PNL, a declarat: "Din păcate, astăzi s-a trecut la o primă citire a deciziilor privitoare la Codul de procedură penală, evitându-se, cred eu cu bună ştiinţă dar cu rea intenţie, o dezbatere publică ocazionat de articolul privind abuzul în serviciu. PNL a formulat amendamente în acest sens, nu susţinem înfiinţarea niciunui prag valoric. Am reformulat acest text de lege astfel încât să fim în acord şi cu directivele europene precum şi cu practica europeană în materie".

Potrivit sursei citate, preşedintele comisiei parlamentare de punere în acord a Codurilor penale cu deciziile CCR, social-democratul Florin Iordache, a declarat ieri că un prag pentru infracţiunea de abuz în serviciu se impune şi că el ar putea fi stabilit în jurul sumei de 19.000 de lei, precizând că nu crede că acest lucru ar deranja pe cineva.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce mai cauti in politica in general iar in Psd in special?

    Scolit la Balti, la batranete, inseamna ca ai fost/esti greu de cap?

    Ce note ai avut in tinerete? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb