Comisia Europeană pregăteşte o metodă comună pentru analizarea produselor alimentare din statele membre

A.G.
Ziarul BURSA #Internaţional / 26 iulie 2017

Comisia Europeană pregăteşte o metodă comună pentru analizarea produselor alimentare din statele membre

Comisia Europeană (CE) pregăteşte o metodă comună pentru a vedea dacă în anumite state calitatea alimentelor este mai scăzută, aşa cum se pretinde, a declarat, ieri, Christian Wigand, purtător de cuvânt al CE, pentru publicaţia online Euobserver, citat de Agerpres.

"'Lucrăm la o metodologie solidă pentru a îmbunătăţi testarea produselor alimentare, astfel încât statele membre să poată discuta această problemă pe o bază ştiinţifică şi solidă, care să fie aceeaşi pentru toţi'', a afirmat Christian Wigand.

Comisia Europeană avea programată ieri, "'o discuţie cu producătorii şi retailerii pentru a analiza concret cum vor lucra împreună în această problemă'', a precizat purtătorul de cuvânt al forului comunitar.

Acesta a dat asigurări că CE ia foarte în serios această problemă şi de aceea adună dovezi de la statele membre pentru a vedea în ce ţări diferă calitatea alimentelor şi care sunt produsele implicate.

Dezvăluirile privind calitatea mai slabă a unor mărci comercializate de unii producători în ţările est-europene ale UE faţă de mărcile similare vândute în ţările din vest evoluează către un scandal internaţional, a declarat săptămâna trecută premierul slovac, Robert Fico.

"'Nu pot accepta ca cetăţenii Slovaciei să fie trataţi în acest mod'', a spus Fico, în timpul unei conferinţe de presă.

Şeful Guvernului de la Bratislava a mărturisit că a constatat el însuşi un astfel de dublu standard al calităţii produselor alimentare, după ce a cumpărat fish fingers (file de peşte pane) produs de aceeaşi companie, dar care în Austria avea 65% carne, iar în Slovacia 58%.

"'Trebuie să ne apărăm. Nu putem accepta acest lucru! Dorim doar ca cetăţenii slovaci să aibă acces la alimente de aceeaşi calitate cum au cei din Vest'', a insistat premierul slovac, amintind că societăţile care practică standarde duble în calitatea produselor încalcă normele europene.

În urma efectuării unor cercetări, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia şi Slovacia au sesizat anul trecut Comisia Europeană privind standardele duble ale calităţii produselor vândute de unele companii în est, faţă de cele din vest.

O cercetare coordonată de eurodeputatul ceh Olga Sehnalova a relevat că aproximativ o treime dintre produsele comercializate în Cehia au o calitate inferioară celor similare comercializate de aceleaşi companii în Germania.

Avocatul Poporului din Bulgaria, Maia Manolova, a făcut apel anul acesta, pe 14 martie, la încetarea discriminării şi a folosirii de standarde duble împotriva consumatorilor bulgari, în scrisori adresate comisarului european pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, Vera Jourova, şi ombudsmanului european, Emily O'Reilly.

Ulterior, la sfârşitul lunii martie, Avocatul Poporului din România s-a sesizat din oficiu cu privire la informaţiile privind protestul statelor din Grupul de la Vişegrad împotriva standardelor duble practicate de marile branduri la produsele alimentare şi monitorizarea fenomenului de către Ministerul Agriculturii din România.

Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a două articole din Constituţie privind egalitatea în drepturi şi dreptul la ocrotirea sănătăţii şi a pornit de la articole publicate în mass-media în care se arată că asociaţiile pentru protecţia consumatorilor şi Guvernele s-au plâns că unii producători de alimente folosesc ingrediente mai ieftine în gama de produse destinată Europei Centrale şi de Est.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat atunci constituirea unui "colectiv de muncă" format din reprezentaţi ai ministerului, Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în vederea stabilirii dacă folosirea standardelor duble este practicată de marile branduri şi în România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb