Comisia Europeană susţine că nu intenţionează să interzică mineritul cu cianuri

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Industrie Extractivă / 4 octombrie 2011

Comisia Europeană susţine că nu are în prezent niciun proiect legislativ privind interzicerea în viitor a mineritul cu cianuri, precizând că prioritatea sa este de a se asigura că statele membre aplică pe deplin directiva privind gestionarea deşeurilor din industria extractivă. Poziţia executivului european a venit ca reacţie la scrisoarea unui grup de 16 europarlamentari, iniţiată de eurodeputatele Daciana Sârbu (PSD) şi Renate Weber (PNL) şi care critică atitudinea CE în privinţa mineritului cu cianuri.

În ceea ce priveşte introducerea unei interdicţii generale privind tehnologiile miniere cu cianuri, propusă de rezoluţia de la 5 mai 2010 a PE, Comisia "consideră că o astfel de interdicţie nu este justificată din perspectivele privind mediul şi sănătatea".

Actuala legislaţie privind gestionarea deşeurilor din industria extractivă (Directiva 2006/21/EC) include "cerinţe precise şi stricte, care ar trebui să asigure un nivel corespunzător de siguranţă a facilităţilor pentru deşeurile din minerit", se arată în răs-punsul Comisiei, citat de Agerpres. "Valorile limită pentru depozitarea de cianuri definite în Directivă sunt extrem de scăzute şi implică, în practică, necesitatea de a distruge înainte de depozitare majoritatea cianurilor folosite. Aceste prevederi au fost introduse în urma accidentului de la Baia Mare (n.r. - din 2000) pentru a evita repetarea condiţiilor şi consecinţelor acelui accident", notează executivul de la Bruxelles, care consideră, de asemenea, esenţială asigurarea aplicării depline a Directivei de către statele membre, urmând, în consecinţă, să ia măsuri adecvate în acest sens.

Executivul european mai menţionează că, din informaţiile de care dis-pune, "nu există pe piaţă nicio alternativă adecvată la folosirea de cianuri pentru extracţia de aur". "În majoritatea depozitelor europene, aurul este legat de alte metale, ceea ce înseamnă că este necesară o metodă de separare. O interdicţie generală asupra folosirii de cianuri ar implica închiderea minelor existente care operează pe baza standardelor stricte definite în Directivă (...). O interdicţie totală a cianurilor ar implica astfel oprirea extracţiilor din Europa şi, în consecinţă, creşterea importurilor de aur din ţări cu standarde deseori slabe privind societatea şi mediul", precizează CE.

Comisia îşi exprimă totodată intenţia de a continua să urmărească îndeaproape posibilele progrese tehnologice în sectorul minier pentru a se asigura că sunt puse în practică cele mai bune tehnici disponibile, aşa cum se cere în Directivă. Executivul european notează că va urmări progresele tehnologice în acest sector, iar dacă în următorii ani vor apărea tehnici alternative, atunci dezbaterea ar putea fi redes-chisă. O opţiune posibilă este, în viziunea Comisiei, căutarea de alternative la minerit ca metodă de a extrage aur. CE menţionează, spre exemplu, că ar putea fi extrase cantităţi semnificative de aur din deşeuri de echipamente electrice şi electronice în România, în special de la telefoanele mobile. "Îmbunătăţirea colectării şi reciclării de e-deşeuri (n.r. - deşeuri electrice şi electronice) în România ar însemna o nevoie redusă de minerit şi, implicit, de utilizare de cianuri", precizea-ză Comisia. Un număr de 16 europarlamentari, reprezentând toate grupurile politice importante din PE, au trimis, la iniţiativa eurodeputatelor Daciana Sârbu (PSD) şi Renate Weber (PNL), o scrisoare comună comisarului european pentru mediu, Janez Potocnik, prin care critică atitudinea Comisiei Europene în privinţa mineritului cu cianuri. Europarlamentarii solicită CE explicaţii cu privire la lipsa de reacţie a acestui for faţă de rezoluţia PE de la 5 mai 2010 privind interzicerea cianurilor în minerit, "atitudine care încurajează guvernul României să poarte discuţii despre aprobarea proiectului minier pe bază de cianuri de la Roşia Montană", se arată într-un comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. La noi este incetatenit obiceiul de a-si da cu parerea cei care habar nu au despre ce vorbesc .Si niciodata nu intreaba un specialist.Maasteptam la un astfel de comportament de la Daciana Ponta dar nu si de la Renate Weber.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb