Comisia juridică a Senatului se va întruni în 18 septembrie, în şedinţă secretă, pentru a studia materialul probator în cazul ministrului Varujan Vosganian, pentru care Parchetul de pe lângă ICCJ a cerut începerea urmăririi penale, iar ministrul a fost invitat la comisie în 1 octombrie.
Decizia a fost luată, la propunerea preşedintelui comisiei, senatorul PNL Tudor Chiuariu, de toţi cei şase membri prezenţi la şedinţa de marţi.
Senatorul PNL a argumentat amânarea dezbaterii pe fond în cazul senatorului Varujan Vosganian invocând faptul că la comisie nu a sosit până la ora desfăşurării şedinţei materialul probator în acest caz.
Chiuariu a spus că o astfel de amânare este necesară având în vedere obligativitatea ca membrii comisiei să analizeze acest dosar şi ţinând cont de necesitatea respectării dreptului la apărare.
De asemenea, aceştia au decis, prin vot, ca ministrului Varujan Vosganian să i se ofere posibilitatea ca în data de 1 octombrie să se prezinte la comisie pentru a-şi exprima punctul de vedere faţă de materialul probator. Potrivit afirmaţiilor lui Chiuariu, citate de Mediafax, Vosganian va beneficia astfel de o perioadă rezonabilă pentru a-şi pregăti apărarea.
Chiuariu a mai spus că, dacă ministrul va opta să transmită în scris punctul său de vedere, acesta va fi discutat în data de 1 octombrie.
La finalul şedinţei, Tudor Chiuariu a explicat că senatorii membri ai comisiei au amânat discutarea cererii privind începerea urmăririi penale în cazul ministrului Varujan Vosganian în condiţiile în care aceştia s-au aflat numai în posesia referatului procurorului de caz şi nu a materialelor probatorii.
"Având în vedere faptul că ne-a fost înaintat referatul procurorului de caz, dar încă nu ne-au fost puse la dispoziţie materialele probatorii în care se face vorbire în adresa de înaintare a procurorului şef al DIICOT şi acestea încă nu au ajuns la Comisia juridică, deci membrii comisiei nu le pot consulta, am luat următoarele decizii: miercurea viitoare să avem o şedinţă secretă având în vedere că materialele probatorii sunt confidenţiale şi membrii comisiei să poată studia pe ce se bazează cererea Parchetului şi, în al doilea rând, să îi facem o adresă senatorului Varujan Vosganian, pentru a-i aduce la cunoştinţă că am fost sesizaţi cu această cerere şi pentru a-i aduce de asemenea la cunoştinţă că îşi poate exercita dreptul la apărare fie prin depunerea unui memoriu scris, fie prin prezenţa în faţa Comisiei, în cazul în care doreşte să fie audiat", a spus el.
Chiuariu a menţionat că, din practică, în cazul unor cereri similare care au venit la Senat, odată cu referatul a ajuns şi materialul probator.
"Nu ştiu din ce cauză acesta nu a ajuns", a arătat liberalul, care şi-a declarat speranţa că documentele necesare vor ajunge la Senat în zilele următoare, astfel încât membrii Comisiei juridice să le poată studia la proxima şedinţă.
Preşedintele Comisiei juridice a arătat că îl va invita pe Varujan Vosganian pe 1 octombrie pentru a-i lăsa posibilitatea să îşi pregătească apărarea.
"E nevoie ca orice persoană aflată într-o asemenea situaţie, şi anume în faţa unei acuzaţii penale, să aibă timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării aşa cum spune Convenţia europeană a drepturilor omului. În acelaşi timp, eu le-am adus la cunoştinţă, eu fiind membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, o rezoluţie recent adoptată de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în care aceasta insistă ca statele membre să facă o distincţie clară între responsabilitatea politică şi responsabilitatea juridică, penală a demnitarilor şi în această rezoluţie unul dintre aceste puncte se referă la faptul că, în astfel de proceduri de ridicare a imunităţii, persoanele vizate trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului de care se bucură şi simplele persoane care se află în faţa organelor judiciare", a mai spus parlamentarul.
Acesta a subliniat că dreptul la apărare este un drept fundamental şi că senatorii se află în faţa unui dosar complex, care presupune "mai mult fapte care s-au întâmplat acum cinci sau patru ani, aşadar o perioadă îndelungată". "Şi trebuie să îi acordăm persoanei vizate posibilitatea de a-şi pregăti în mod temeinic această apărare", a continuat el.
Chiuariu a spus, pe de altă parte, că în PNL nu s-a luat o decizie politică în acest caz. "Nu s-a luat o decizie formală în acest sens şi probabil că înainte de votul în plen, pe baza concluziilor Comisiei juridice, vom avea şi o decizie politică în acest sens. Ieri am avut o discuţie preliminară la Grupul liberal din Senat şi toată lumea aşteaptă concluziile Comisiei juridice şi o decizie formală va fi luată ulterior acesteia", a explicat acesta.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că, din ce a putut să vadă în documentele transmise Senatului de DIICOT, nu se pune problema, deocamdată, a unui vot favorabil solicitării de începere a urmăririi penale în cazul ministrului Economiei, Varujan Vosganian.