Compania americană Panduit va deschide o fabrică de componente IT la Arad

PAULA BULZAN, Arad
Ziarul BURSA #Companii #IT / 4 iulie 2011

Compania americană Panduit va construi, în Arad, o fabrică de componente IT, care va crea 275 de noi locuri de muncă.

"A fost un proces de decizie îndelungat până când am ales oraşul Arad, pentru că am vizitat multe locuri. Infrastructura şi oportunităţile economice de aici ne-au convins că este cea mai bună alegere pentru desfăşurarea operaţiunilor Panduit care vor deservi piaţa europeană şi pieţele emergente", a declarat Mark Acklin, vicepreşedintele operaţiunii Panduit.

Dezvoltatorul proiectului este compania arădeană ArcVia Imotrust, care va investi 3,2 milioane de euro în construcţia fabricii care va fi deschisă în anul 2012.

Dezvoltatorul a anunţat că investiţia se va realiza în două etape, practic, dorindu-se dublarea capacităţii de producţie.

"Etapa a doua a investiţiei presupune realizarea unei hale în oglindă, practic, dublarea capacităţilor de producţie, iar investiţia totală va fi de aproximativ 6,5 milioane de euro", a precizat Ovidiu Bodre, preşedintele Consiliului Director al Imotrust.

Panduit este un dezvoltator de clasă mondială şi furnizor de soluţii de ultimă generaţie de reţelistică şi electricitate, care ajută clienţii să optimizeze infrastructura fizică, prin simplificare, agilitate şi eficienţa operaţională. Produsele Panduit sunt adecvate pentru clienţii din telecomunicaţii, pentru producătorii de echipamente originale, pe pieţele de construcţii, utilităţi, operaţiuni de mentenanţă şi reparare, automatizări de birou/industriale, transporturi, învăţământ, asistenţă medicală, financiară şi guvernamentală.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb