Compania Tibbett Logistics va deschide anul viitor al doilea terminal intermodal din Bucureşti

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 2 noiembrie 2011

Compania de logistică Tibbett Logistics, parte din grupul britanic Keswick Enterprises, va deschide anul viitor cel de-al doilea terminal intermodal din Bucureşti care va opera pe calea ferată între Capitală şi Portul Constanţa, dar şi către vestul Europei. "Cererea de soluţii logistice, sustenabile şi eficiente este în creştere în sud-estul Europei şi interesul pentru soluţiile de transport intermodal a crescut în ultimii ani. Cheia către succesul operaţiunilor de intermodal este plasarea terminalului cât mai aproape posibil de clienţii deserviţi", a declarat, într-un comunicat, preşedintele executiv al Tibbett Logistics, David Goldsborough.

Noul terminal, localizat în Parcul Logistic Europolis, va fi realizat pe etape pe parcursul a 12-18 luni, urmând ca până în al doilea trimestru din 2012 să opereze 14 trenuri pe săptămână. Pe lângă platforma de terminal pentru operarea unităţilor intermodale, Tibbett Logistics va opera şi un depozit de 8.500 mp în cadrul terminalului, care va avea o cale ferată adiacentă pentru descărcarea vagoanelor convenţionale direct în depozit.

Tibbett Logistics operează în prezent un depozit de distribuţie de 22.000 metri pătraţi în cadrul Parcului Europolis Bucureşti din 2008 şi are spaţii de depozitare cu o suprafaţă totală de 100.000 metri pătraţi în toată ţara.

Tibbett Logistics este specializată în servicii logistice pentru industria de automotive, textile şi a altor sectoare FMCG în România şi în străinătate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb