KMG INTERNATIONAL: Managementul şi angajaţii de după 2009 nu răspund de faptele fostului acţionar majoritar al Rompetrol Group

Adina Lateş
Companii / 20 martie 2016

KazMunayGas a achiziţionat un pachet de 75% din The Rompetrol Group NV în anul 2007 şi a preluat conducerea executivă grupului în anul 2009, după achiziţionarea pachetului rezidual de 25% din acţiuni, precizează reprezentanţii companiei, subliniind că niciuna dintre faptele sau omisiunile fostului acţionar majoritar sau ale conducerii TRG nu pot cădea în responsabilitatea managementului şi a angajaţilor de după anul 2009 ai grupului, denumit în prezent KMG International.

Precizările vin în urma declaraţiilor făcute recent de şeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, cu privire la stadiul unui "dosar Rompetrol" în curs de desfăşurare la DIICOT.

'KMG International este o filială a KazMunayGas, Compania Naţională Petrol şi Gaze din Kazahstan. Sub acţionariatul actual şi conducerea din prezent a companiei KazMunayGas, KMG International acţionează în acord cu standardele de etică în afaceri, respectând legislaţia din România, ţară în care grupul deţine o parte importată a activelor şi în care îşi desfăşoară operaţiunile. Reamintim că KazMunayGaz a dovedit deja respectarea angajamentului de a contribui la dezvoltarea României ca un hub energetic pentru regiunea Mării Negre, prin investiţii în valoare de aproximativ 4 miliarde dolari începând din anul 2007, în operaţiuni derulate de mai mult de 5.000 de angajaţi din România. Grupul a plătit în perioada 2007 - 2014 mai mult de 12 miliarde dolari la bugetul statului român', se precizează într-un comunicat al KMG remis, astăzi, redaţiei.

De asemenea, reprezentanţii companiei subliniază că managementul KazMunayGas International şi-a asumat faţă de Guvernul român dezvoltarea unui fond de investiţii mixt româno-kazah, cu un aport de capital de 150 de milioane de dolari şi urmărind o ţintă totală a activelor de până la 1 miliard de dolari, în funcţie de condiţiile de piaţă. KazMunayGas International aşteaptă din partea Guvernului român parcurgerea unor paşi administrativi necesari pentru înfiinţarea entităţii de proiect a fondului de investiţii, în timp ce proiecte în valoare de peste 300 milioane dolari au fost deja identificate şi sunt pregătite pentru a fi transferate către fond şi pentru a fi dezvoltate în România.

"Prin urmare, performanţa şi reputaţia solidă a Grupului KMG International reprezintă rezultatele muncii depuse de actualii acţionari şi a echipei de management, cu respectarea de către aceştia a angajamentelor asumate. De aceea, ne aşteptăm ca în viitor, înalţi oficiali ai statului român să delimiteze şi să definească definească cu mai multă precizie scopul şi aria investigaţiilor referitoare la evenimente petrecute înaintea prezenţei KazMunayGas în România. Astfel, opinia publică va fi corect informată, iar ambiguităţile care pot genera riscuri reputaţionale vor fi evitate", se mai arată în comunicat.

Şeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, joi seară, că dosarul Rompetrol disjuns din cel în care a fost judecat Dinu Patriciu are 3.100 de volume, el estimând că luna viitoare se vor vedea "progrese" cu privire la această speţă.

"Rompetrol este un dosar de 3.100 de volume, ne ocupă tot subsolul instituţiei. (...) Se lucrează destul de intens în acest dosar, a făcut şi obiectul Inspecţiei Judiciare, este în atenţia conducerii DIICOT odată cu alte câteva zeci de dosare în acest moment. (...) Dosarul e o disjungere (...). E un dosar care implică foarte multă pricepere. E un procuror desemnat care se ocupă îndeaproape zilnic de acest dosar şi cred că în perioada următoare vom vedea progrese. Cred că discutăm de nivelul lunii următoare. Aşteptăm din acel dosar să avem o schimbare de încadrare juridică şi o extindere, dar nu aş vrea să antamez", a spus Horodniceanu la Digi 24, aminteşte Agerpres.

El a opinat că prejudiciul din dosar este unul "impresionant", însă a evitat să dea o sumă exactă. "E într-adevăr impresionant prin prejudiciul care probabil că până la urmă va fi cuantificat într-o sumă exactă. La acest moment, vorbim de zeci de milioane de dolari la acel moment. Zeci de milioane la momentul iniţial cred că s-ar putea transforma undeva spre sute de milioane. Nu aş putea da o cifră exactă acum pentru că nu aş vrea să greşesc", a mai spus Daniel Horodniceanu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb