ANCA PAVEL-NEDEA, ANT: "România este o ţară sigură şi poate oferi activităţi 365 de zile pe an"

Adelina Toader
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 25 februarie 2016

Anca Pavel-Nedea

Anca Pavel-Nedea

Nicu Rădulescu, OPTBR: "Bucureştiul poate ajunge o capitală termală care să rivalizeze cu Budapesta"

Ţara noastră este o destinaţie sigură, care poate primi vizitatori 365 de zile pe an, conform preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Turism, doamna Anca Pavel-Nedea.

Aceasta a declarat, ieri, în cadrul conferinţei de deschidere a Târgului de Turism al României că ţara noastră se află într-un moment oportun, ţinând cont că industria turismului este în plină dezvoltare, fapt dovedit de creşterea numărului de turişti care ne-au vizitat anul trecut şi de apariţia firmelor specializate pe arii specifice turismului.

"Potenţialul turistic al României este deosebit de surprinzător şi, cu eforturi corespunzătoare, poate fi exploatat la capacitate maximă.

Trăim un moment oportun pentru dezvoltarea României în general şi a dezvoltării ca destinaţie turistică", a mai precizat preşedintele ANT.

De asemenea, doamna Nedea a mărturisit că ANT a ales să promoveze România prin autenticitate şi valori, prin ambasadorii turismului românesc, dar şi prin legendele transilvănene sau meşteşugarii săi.

Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, prezent la eveniment a afirmat că se fac eforturi, în limita prerogativelor şi a resurselor pentru impulsionarea turismului.

"Ne dorim ca turismul să reprezinte o pondere substanţială din PIB. S-au făcut eforturi colosale până acum, dar este nevoie şi de sprijin din partea Guvernului", a mai adăugat domnul Daraban.

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Economiei, Claudiu Vrinceanu, a declarat că turismul românesc trebuie să fie o oportunitate şi nu va creşte doar prin Litoral şi Valea Prahovei, dar şi prin Delta Dunării şi turismul balnear.

Nicu Rădulescu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR) a declarat că, în ultimii ani, au fost investiţii de 200 de milioane de euro în industria balneară şi este nevoie de promovare pe pieţele externe. De asemenea, Bucureştiul poate ajunge o capitală termală care să rivalizeze cu Budapesta.

Prim-vicepreşedintele FPTR (Federaţia Patronatelor din Turism), Nicolae Bucovală consideră că România este pe locul doi în Europa ca potenţial balnear.

În opinia domnului Gabriel Zamfir, preşedintele executiv al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural, principalele resurse ale turismului românesc sunt peisajele, tradiţiile şi gastronomia. Totodată, domnia sa a declarat: "Constatăm că statul nu înţelege că turismul este o industrie în care trebuie să investeşti permanent". Gabriel Zamfir mai precizează că este nevoie de un minister al turismului care să cultive această industrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb