Două companii chineze, interesate de Oltchim

F.A.
Companii / 29 octombrie 2013

Două companii chineze, Baota Petrochemical Group şi Junlun Petroleum Co, sunt interesate să investească în combinatul Oltchim, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Ministrul Andrei Dominic Gerea s-a întâlnit astăzi cu preşedinţii companiilor chineze BAOTA Petrochemical Group, Hengchao Sun, şi JUNLUN Petroleum Co, Ltd, Changqing Xie, precum şi cu specialiştii celor două companii, în continuarea demersurilor pentru atragerea de investiţii la Oltchim şi redresarea economică a combinatului.

La întâlnire au participat administratorii judiciari şi administratorul special ai companiei aflate în insolvenţă, managementul combinatului Oltchim, reprezentanţi ai OPSPI şi ai Ministerului Economiei.

În cadrul discuţiilor, ministrul Economiei a apreciat interesul manifestat de investitorii chinezi, fiind convins că relaţiile tradiţionale dintre cele două ţări pot oferi o bază solidă pentru colaborări viitoare. "Pentru Oltchim, căutăm parteneri serioşi care să fie capabili să gestioneze acest colos industrial, ce poate genera o cifră de afaceri de un miliard de euro anual. De aceea, sunt foarte importante întâlnirile şi convorbirile cu investitori puternici din acest domeniu", a precizat Andrei Gerea.

China acordă importanţă investitiilor în domeniul petrolier şi al petrochimiei şi intenţionează dezvoltarea unor proiecte în domeniul petrolier în ţara noastră, se mai arată în comunicat.

Administratorii judiciari au realizat o scurtă prezentare a situaţiei actuale a Oltchim, iar oamenii de afaceri chinezi au dorit să-şi clarifice chestiuni referitoare la situaţia platformei petrochimice de la Piteşti şi a celei chimice de la Râmnicu Vâlcea, la acţionariatul companiei, la principalele produse realizate în capacităţile existente.

În zilele următoare, delegaţia chineză va vizita atât platforma de la Vâlcea, cât şi platforma petrochimică Bradu de la Piteşti, urmând ca în urma concluziilor să facă o evaluare a situaţiei, potrivit sursei citate. Înainte de a pleca din România, delegaţia chineză va avea din nou o întâlnire cu ministrul Economiei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb