"Companiile de stat consideră că pot să nu-şi plătească taxele"

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 9 octombrie 2018

Bogdan Chiriţoiu

Bogdan Chiriţoiu

În general, companiile de stat cred că, dacă aparţin statului, vor fi tratate cu mai multă indulgenţă, ne-a spus Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, într-un interviu. Printre altele, domnia sa ne-a explicat: "Miza la firmele de stat este să introducem o disciplină financiară. De multe ori, acestea cred că, dacă sunt ale statului, vor fi tratate cu mai multă indulgenţă, că pot să nu-şi plă­tească neapărat taxele, că dacă pierd bani o să vină bugetul şi o să le compenseze pierderile, au comportamente care, la firme private, sunt inacceptabile. Miza pentru creşterea eficienţei firmelor româneşti este să le obligăm pe acestea să se comporte similar unor firme private - să-şi plătească toate datoriile, să fie profitabile, să poată fi bine administrate, să nu se lase furate la achiziţiile publice".

Interviu cu Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei

Reporter: În ce punct se află concurenţa din economia noastră, la acest moment?

Bogdan Chiriţoiu: Per ansamblu, economia pare să meargă bine - are o creştere importantă -, inflaţia este puţin mai mare decât în alţi ani, dar arată o uşoară scădere. Lucrurile se păstrează şi în materie de concurenţă. Desigur, sunt sectoare mai problematice, cum ar fi construcţiile - unde am şi blocat o fuziune în acest an - sau profesiile liberale - unele suprareglementate. Aici avem angajamente pe care şi le-a luat faţă de noi Uniunea Notarilor, segment în care lucrăm împreună cu Ministerul Justiţiei. În acelaşi timp, sunt zone unde lucrurile merg destul de bine, cum este telefonia mobilă, şi unde sunt constant zvonuri că pot apărea schimbări. Dacă aceste modificări vor veni, atunci vom decide la momentul res­pectiv ce vom face, dar prioritatea noastră este să păstrăm lucrurile cât mai aproape de situaţia actuală, pentru că mi se pare că este o concurenţă intensă în piaţă şi este un lucru bun pentru economia noastră.

Reporter: Care este cea mai dificilă investigaţie pe care urmează să o finalizaţi în acest an?

Bogdan Chiriţoiu: Avem problema delicată a RCA, unde au fost făcute progrese. Ordonanţa din 2016, aprobată prin Lege în 2017, a adus multe lucruri bune în piaţă, însă nu este complet implementată. Sunt prevederi din lege, precum cuantumul indicativ al despăgubirilor victimelor, care nu au fost încă implementate şi ne presează UE să mai facem o serie de schimbări. Aşadar, pe RCA, au fost făcuţi paşi înainte, dar nu putem spune că am ajuns pe o piaţă care să funcţioneze foarte bine.

Reporter: Care sunt acţiunile pe piaţa energiei?

Bogdan Chiriţoiu: În energie este multă activitate legislativă. Aici avem schimbări în general binevenite, iar implicarea noastră este secundară. Putem sublinia că avem un caz des­chis la Transgaz, în care am lucrat împreună cu Parchetul - care şi-a terminat analiza, dar i-a trimis în judecată pe suspecţii pe care i-a identificat. Mă aştept să finalizăm investigaţia în acest an.

Reporter: În ce stadiu este investigaţia Comisiei Europene pe CFR Marfă?

Bogdan Chiriţoiu: La CFR Marfă cred că se fac nişte paşi, acum. Miza la firmele de stat este să introducem o dis­ciplină financiară. De multe ori, acestea cred că, dacă sunt ale statului, vor fi tratate cu mai multă indulgenţă, că pot să nu-şi plătească neapărat taxele, că dacă pierd bani o să vină bugetul şi o să le compenseze pierderile, au comportamente care, la firme private, sunt inacceptabile. Miza pentru creşterea eficienţei firmelor româneşti este să le obligăm pe acestea să se comporte similar unor firme private - să-şi plătească toate datoriile, să fie profitabile, să poată fi bine administrate, să nu se lase furate la achiziţiile publice. Revenind la CFR Marfă, cred că au fost făcuţi unii paşi în acest an, de când CFR Infrastructură începe să-şi recupereze din datoriile pe care CFR Marfă le are faţă de compania de infrastructură.

Reporter: Există vreo posibilitate ca CFR Marfă să se restructureze fără să fie privatizată?

Bogdan Chiriţoiu: Există riscul foarte serios ca CFR Marfă să fie obligată să-şi plătească datoriile şterse anterior în vederea privatizării. CE le-ar putea repune pe rol, iar povara ar fi atât de mare, încât compania nu ar face faţă şi atunci trebuie să găsim o soluţie astfel încât să nu ajungem să se întâmple acest lucru în mod efectiv. Probabil că soluţia va fi o una de genul celei adoptate la Oltchim. Investigaţia este încă în lucru şi este posibil ca acea­sta să nu se termine în 2018, dar cu siguranţă la anul va fi finalizată.

Reporter: Aţi amintit de Oltchim... Avem emoţii în legătură cu privatizarea Oltchim?

Bogdan Chiriţoiu: Da, avem emoţii şi nici nu am putea să nu avem, pentru că nu poţi fi sigur de o tranzacţie până când aceasta nu se aprobă. Tranzacţia prin care Chimcomplex Borzeşti preia cele mai importante active ale Oltchim este una importantă pentru stat. Este importantă atât pentru compania în sine, cât şi pentru că există posibilitatea să fie cumpărată de o societate comercială cu capital românesc, ceea ce ar putea consolida un combinat petrochimic din piaţă şi, în acelaşi timp, pentru că este un test în faţa Comisiei Europene. Cel mai vechi caz de ajutor de stat des­chis de CE împotriva României este acesta şi dacă îl vom soluţiona bine, atunci ne creşte speranţa că le vom putea gestiona şi rezolva cu succes şi pe celelalte. Dacă însă acesta eşuează, evident că semne de întrebare vor fi şi asupra celorlalte companii cu probleme, cum este CFR Marfă.

Reporter: Ce alte cazuri importante mai aveţi trimise la Comisia Europeană?

Bogdan Chiriţoiu: În afară de Oltchim şi CFR Marfă, mai avem cazuri deschise pe CFR Hunedoara şi Compania Naţională a Uraniului - aces­tea sunt dosarele principale.

Reporter: La Poşta Română care mai este situaţia?

Bogdan Chiriţoiu: Poşta Română a reuşit să-şi plătească datoriile pe care le avea la buget. Există o intenţie a Guvernului de a-i majora capitalul, deşi Fondul Prioritatea, care este acţionar minoritar, s-a opus, dar a pierdut în instanţă. Faţă de alte companii de stat, Poşta a avut mereu cea mai bună situaţie şi cele mai bune perspective, între firmele problematice.

Reporter: Până la urmă veţi demara vreo analiză pe creşterea ROBOR?

Bogdan Chiriţoiu: Niciodată nu vom spune când vom demara ceva, ci numai după ce am început, ca să nu ne scădem şansele de succes. Avem o investigaţie pe bănci, unde suspectăm încălcarea legii, deschisă în decembrie anul trecut, care va mai dura, adică nu se va termina în acest an. Suspectăm coordonări ale comportamentului băncilor mamă ale IFN-urilor, respectiv suspectăm că băncile mamă sunt implicate în comportamentul ilegal al IFN-urilor. Totodată, avem o investigaţie sectorială, pe care o vom finaliza în acest an şi care se vrea o contribuţie a noastră la eficientizarea şi modernizarea sistemului bancar, în special prin introducerea noilor tehnologii. Ne interesează mult să vedem implementată directiva privind noile servicii de plăţi (PSD2), să vedem noi actori care intră în acest sector şi, în acelaşi timp, ne interesează refinanţările, respectiv eliberarea clienţilor şi generarea posibilităţii şi pentru clienţii actuali ai băncilor de a opta pentru condiţii mai bune de credit, dacă acestea există în piaţă.

Reporter: Acum, toate băncile derulează proiecte în vederea digitalizării...

Bogdan Chiriţoiu: Da...este important să transpunem bine directiva care favorizează intrarea acestor noi tehnologii pe piaţa de servicii de plăţi bancare, pentru că este cea mai importantă schimbare care va apărea în perioada imediat următoare pe zona bancară.

Reporter: Pe vânzarea creditelor neperformante nu aveţi nicio analiză?

Bogdan Chiriţoiu: Vânzarea împrumuturilor neperformante este un subiect pentru ANAF, dacă vorbim despre o problemă de evitare a taxelor. Dacă, însă, nu este o chestiune legată de evitarea impozitelor, atunci nu văd de ce o bancă ar vinde ceva în pierdere.

Reporter: Aţi apreciat, zilele trecute, că 2018 are potenţialul să fie al doilea an cu cele mai mari amenzi acordate de Consiliul Concurenţei, după cel în care aţi sancţionat, cu peste 200 de milioane de euro, companiile petroliere. Care sunt sectoarele pasibile de amenzi?

Bogdan Chiriţoiu: Cazurile foarte mari care vor fi terminate în acest an sunt în special investigaţiile asupra firmelor din domeniul asiguărilor, pe RCA, respectiv toţi membrii UNSAR care comercializează RCA. Avem o serie de lanţuri pe comerţul alimentar (de exemplu, Carrefour şi Cora), pe Orange o suspectăm de un abuz de poziţie dominantă şi mai avem un caz pe turism privind cele mai importante agenţii turistice, suspiciunea de licitaţie trucată la Transgaz, unde urmărim o serie de firme importante care asigură lucrări pentru Transgaz.

În toate aceste cazuri se poate ajunge sau nu la amenzi, însă recomandările celor care au investigat sunt pentru sancţiuni.

Reporter: Mulţumesc!

A consemnat EMILIA OLESCU

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb