COMUNICAT DE PRESĂ: Antreprenorii marilor oraşe, excluşi din programul Start-Up Nation

F.B.
Companii / 2 octombrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Noile condiţii privind programul Start-Up Nation 2018-2019, propuse de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, au stârnit vii controverse în rândul antreprenorilor. De la acuzaţii de discriminare la critici privind politica ,,primul venit, primul servit'', analiştii susţin faptul că StartUp Nation riscă să devină un program derizoriu, care va finanţa doar înfiinţarea de gogoşerii, se arată într-un comunicat de presă remis Redacţiei noastre de compania de consultanţă Frames.

În noua formulă, programul prin care statul ar urma să ofere finanţări de până la 200.000 de lei firmelor noi, va depuncta afacerile din sectorul Inovaţie şi IT în faţa celor din producţie şi servicii.

,,Această măsură contravine, practic, Strategiei Naţionale de Dezvoltare a României 2013-2020. Deşi statul român şi-a asumat că va sprijini industriile creative, IT-ul, inovaţia în toate formele sale, asistăm practic la o îngrădire a acestor sectoare la finanţarea asigurată de stat", afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Acuzaţii de discriminare regională

Potrivit proiectului, marile centre universitare, precum Bucureşti, Cluj, Timişoara, Arad, Constanţa şi Braşov nu vor mai avea acces la finanţare, pentru că firmele înfiinţate în aceste regiuni vor fi depunctate.

,,Studenţii, care ar trebui să fie principalii beneficiari ai sprijinului statului pentru a deveni antreprenori în mediul în care activează, sunt practic excluşi din acest mecanism. În plus, diferenţierea regiunilor în funcţie de densitatea mediului de afaceri este arbitrară, nefiind prezentat niciun studiu care să releve în mod clar, cu date economico-financiare actualizate, diferenţele dintre judeţe şi regiuni", afirmă Negrescu, iar Start-Up Nation ar trebui să ofere oportunităţi de dezvoltare egale tuturor zonelor din ţară.

,,Avem IT-işti buni pe care în loc să îi încurajăm să rămână în România, să dezvolte propriile afaceri, acum îi punem pe fugă sau îi trimitem pachet la corporaţii. Start-Up Nation era renumit tocmai pentru libertatea de a aplica oricine, de oriunde, dând şanse tuturor. Oamenii care au băgat 4-5000 de lei până acum ce fac? Se mută cu afacerile la Călăraşi, Alexandria sau Vaslui? Cu ce forţa de muncă calificată?", se întreabă consultantul Cristian Lungu.

Potrivit acestuia, ,,tocmai zonele precum Bucureşti-Ilfov sau Regiunea de Vest ar trebui să fie vizate de acest program, în condiţiile în care acestea sunt deja excluse de la finanţarea europeană prin programe precum POR 2.1A - microîntreprinderi şi POR 2.2 - IMM-uri sau România Start-Up Plus, din POCU''.

Modul în care proiectele sunt avizate în Start-Up Nation este de asemenea criticat de antreprenori.

Politic "primul venit, primul servit" este dăunătoare pentru că impune un criteriu arbitrar şi nu considerente economice în finanţarea proiectelor, afirmă experţii, care consideră că este nevoie de prioritizare a finanţării proiectelor în funcţie de potenţialul economic, iar susţinerea industriilor creative este primordială.

,,Una este să deschizi o firmă care produce software şi alta este să finanţezi o gogoşerie. Trebuie avizate, cu prioritate, proiectele care aduc plus valoare în economie, care inovează, care schimbă paradigma, care reuşesc să antreneze business-uri pe orizontală".

Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea programului Start-Up Nation a fost lansat ieri şi se va afla în consultare timp de 30 de zile. Potrivit analiştilor de la Frames, în actualele condiţii, cel mai probabil că programul ar urma să debuteze în noiembrie, iar finanţarea (2 mld.lei) să fie alocată în anul viitor.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb