COMUNICAT MECMA: Subscripţiile înregistrate au fost sub nivelul de 80%, necesar pentru închiderea ofertei Petrom

F. A.
Comunicate de presă / 22 iulie 2011

Oferta publică secundară de vânzare a 9,84% din acţiunile OMV Petrom SA, efectuată de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie s-a încheiat, azi, la ora 12:00. Subscripţiile înregistrate au fost sub nivelul de 80%, necesar pentru închiderea ofertei.

Actualul Guvern s-a angajat într-un program ambiţios de privatizare prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti, prin metode transparente.

Programul îşi propune efectuarea de privatizări la preţuri corecte şi reale şi creşterea vizibilităţii pieţei bursiere din Bucureşti. Faptul că gradul de subscriere la pachetul de acţiuni OMV Petrom SA nu a ajuns la nivelul dorit nu înseamnă că anumite ţinte nu au fost atinse.

Credem că semnalul dat investitorilor, acela că Guvernul României îşi respectă programul şi privatizează transparent şi pe bursă, dar nu la orice preţ, a fost unul foarte important şi recepţionat pozitiv..

Ofertele publice de vânzare de acţiuni iniţiate de Guvernul României pot fi considerate un nou început pentru Bursa de Valori Bucureşti şi pentru politica de privatizare a Guvernului.

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri va continua programul de privatizare a companiilor aflate în subordinea sa prin metode transparente, încurajând creşterea vizibilităţii pieţei bursiere din România.

OMV Petrom SA este o companie extrem de valoroasă pentru România. Guvernul este hotărât să-şi respecte programul de privatizare asumat şi convenit cu FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană.

Guvernul va monitoriza evoluţia pieţelor şi va decide momentul prielnic pentru reluarea procesului de vânzare a pachetului de 9,84% din OMV Petrom SA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb