Concediile din Bucureşti lasă angajaţii Fabricii de Pulberi Făgăraş fără salarii

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii / 13 iunie 2013

Cei 250 de angajaţi ai fabricii de Pulberi Făgăraş au reuşit să primească salariile pe primele trei luni ale anului imediat după Paşti, urmând ca în zilele următoare să primească şi veniturile salariale pe lunile aprilie şi mai. Totuşi, situaţia este tărăgănată de autorităţile de la Bucureşti. "Banii trebuiau să ajungă deja la oameni. Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a semnat actele, dar banii nu au plecat, deoarece, din ce ni s-a zis, oamenii sunt plecaţi în concediu şi nu are cine să dea drumul la transfer", explică Lucian Cupu, liderul Sindicatului Nitramonia Rompiro.

De la începutul anului şi până la sfârşitul lunii mai, angajaţii fabricii n-au văzut din partea Romarm niciun ban. Situaţia, deşi disperată, nu era o premieră, mai păţiseră la fel şi anul trecut. În cele 5 luni au primit din partea fabricii doar un avans de 500 de lei, însă nu de la Romarm, de unde trebuie să le vină lor salariile. Potrivit liderului sindical Lucian Cupu, Compania Naţională Romarm a făcut rezervare în Trezoreria Făgăraş pentru data de 14 iunie pentru virarea celorlalte două salarii restante.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb