CONDAMNAT DEFINITIV LA 6 ANI DE ÎNCHISOARE ÎN DOSARUL "MITĂ LA MAI" Cătălin Chelu, dat în urmărire

VALENTIN BUSUIOC
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 11 septembrie 2014

Cătălin Chelu (foto) a fost condamnat la închisoare pentru tentativa de mituire a fostului secretar de stat în Ministerul de Interne, Dan Valentin Fătuloiu.

Cătălin Chelu (foto) a fost condamnat la închisoare pentru tentativa de mituire a fostului secretar de stat în Ministerul de Interne, Dan Valentin Fătuloiu.

Unele voci susţin că omul de afaceri ar fi părăsit deja ţara

Omul de afaceri Cătălin Chelu nu s-a predat Poliţiei pentru încarcerare, după ce a fost condamnat definitiv, la 6 ani de închisoare cu executare, în dosarul "Mită la MAI", şi, mai mult, Poliţia nu îl găseşte ca să pună în aplicare pedeapsa.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Cristina Tatulici, ne-a declarat, ieri, că omul de afaceri a fost dat în urmărire naţională luni, 8 septembrie, imediat după pronunţarea sentinţei. "Poliţiştii cercetează, acum, întregul anturaj al lui Cătălin Chelu şi toate locurile din judeţ şi din ţară unde acesta s-ar putea afla", ne-a spus domnia sa, adăugând: "Dacă toate posibilităţile vor fi epuizate, Poliţia îl va da în urmărire internaţională, urmând a fi emis un mandat european de arestare pe numele său".

Unele voci susţin că omul de afaceri ar fi părăsit deja ţara.

Conform procedurilor, în cazul în care condamnaţii nu se predau, poliţia trebuie să îi aducă pentru executarea pedepsei, având dispoziţie să îi caute la domiciliu şi în locurile "cunoscute drept anturaj".

În cazul lui Cătălin Chelu, Poliţia are ceva de căutat, omul de afaceri fiind cunoscut pentru sutele de firme pe care le controlează, direct şi indirect.

Judecătorul Daniel Grădinaru, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Bucureşti, instanţa care l-a condamnat pe Chelu, ne-a precizat: "Dacă nu se poate pune în aplicare mandatul de executare pentru încarcerare, în cazul în care condamnatul nu este de găsit, atunci acesta este dat în urmărire naţională sau internaţională. Apoi, depinde dacă se află într-un stat european sau nu. Dacă un condamnat se află într-o ţară membră a Uniunii Europene, procedurile durează mai puţin, prelungindu-se în cazul unui stat din afara UE".

Domnul Grădinaru a spus că nu poate estima durata procedurilor descrise.

În presă, au fost vehiculate zvonuri că Chelu ar fi plecat, cel mai probabil, în Republica Moldova, unde ar avea relaţii de afaceri cu diverşi cetăţeni moldoveni. Ţara noastră are, încă din 1996, un tratat de extrădare cu Republica Moldova.

Cătălin Chelu a fost condamnat la închisoare pentru tentativa de mituire a fostului secretar de stat în Ministerul de Interne, Dan Valentin Fătuloiu.

CAB a menţinut, prin decizia luată luni, sentinţa dispusă, în primă instanţă, de Tribunalul Bucureşti. Prin aceeaşi măsură, Curtea de Apel a dispus ca omul de afaceri să nu mai poată ocupa vreo funcţie în vreo societate comercială timp de 5 ani. Instanţa a dedus din pedeapsa de 6 ani a lui Cătălin Chelu durata reţinerii şi a arestului preventiv executate de omul de afaceri: 20 noiembrie 2010 - 11 februarie 2011.

Totodată, magistraţii i-au condamnat pe Niţache Ştefan Badea la 4 ani de închisoare cu executare, pe Gabriel Constantinescu şi pe Cristi Antonel Bunu la câte 6 luni de închisoare cu suspendare.

Cătălin Chelu este cunoscut pe piaţa noastră de capital, în special din cauza conflictelor cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, care l-a amendat repetat pentru că nu a derulat oferte publice de preluare obligatorii la societăţile pe care le controlează. Legea pieţei de capital obligă acţionarii care depăşesc pragul de 33% din acţiunile unei societăţi listate să deruleze o ofertă publică adresată celorlalţi acţionari. Reprezentanţii Autorităţii nu pot, însă, urmări plata acestor amenzi, care este în sarcina organelor fiscale.

Opinia Cititorului ( 18 )

  1. De ce nu se schima legea , astfel incat pentru cei care fug de executarea pedepsei sa fie dublata pedeapsa de exemplu

    Cand sunt prinsi sa execute mult mai multi ani decat in condamnarea initiala, sa a vedem daca le mai arde de plecare 

    Nu-mi place sa amestec politica dar e sigur ca Ponta isi baga picioarele in ea de justitie si-l face scapat pe Chelu cu ajutorul politiei pana dupa alegeri pe care spera sa le castige insa ROMANII NU SUNT PROSTI nu pot fi fraieriti la maxim.

    1. ponta are bubele lui, ca e tinerel, dar si cu asta a fost coleg?

      ...e sponsorizat de o gramada de firme in care Chelu face legea...

    astia nu stiu sa il caute?e la eldainvest, semneaza documentatiile de oferte publice obligatorii

    1. cei din grupul lui de actiune au creat multe diversiuni la o multime de societati de pe BVB si Rasdaq,nu este vorba doar de cele controlate direct sau indirect de grupul lui, ci si de alte societati unde au actionat pentru a face bani unora, cu scopul de a a fi siguri ca nu vor pati nimic chiar daca initial vor fi condamnati.Sunt multi oameni din interiorul pietei de capital care cunosc foarte bine aceste lucruri,din pacate sfera lui de influenta acopera inclusiv segmentul oamenilor politici si al celor din servicii,cititi articolele aparute in ultimii ani si va veti edifica.Tuturor le este frica,iar persoane apropiate lui si aflate in libertate pot fi foarte periculoase la un moment dat.

    da Balteanu,Balteanu,peste cati ani o sa fie si asta dat in urmarire internationala ca dupa toate ''ingineriile'' facute de el pe la sif 1,o sa-i vina si lui randul la ''mititica'' pentru vre-o 5-6 ani....

    1. s-a contrat si le-a adus prejudicii ofiterilor sub acoperire de la sifuri fara sa aiba spate?!!!acum trebuie sa fuga, nu ca i-as plange de mila.urmeaza cel care s-a pus cu sif3, intr-un an e terminat, puscarias.parerea mea.

      ...o sa intre odata cu Fercala, Filimin, Ceocea, &co...

    Inca unul condamnat. Urmeaza bilteanu si fercala si mai ales pestele cel mare - guzganul hrebe. Toti se cred intangibili, mai presus de lege si mai destepti decat ceilalti (cand de fapt ei sunt doar hoti si nimic mai mult), insa le vine randul la dat socoteala (mai devreme sau mai tarziu).

    1. Doamne ajuta sa fie asa cum spui, dar cat mai repede, sa reduca pagubele pe cat posibil

    Daca esti presedinte la SIF2 mai devreme sau mai tarziu ajungi la mititica!!!

    Iacobov a fost primul. Matei are un dosar deshis de Ceocea care la randul sau are si el un dosar deschis de un fost salariat. Fostul director economic de la SIF2 este deja la mititica...urmeaza evident si cea care a venit dupa el si care este pionul principal de sacrificiu al lui Ceocea in dosarul respectiv. Aviz amatorilor....! 

    1. domnu'anonimu' , esti cam dezinformat si imprastii informatii false. Mai actualizeaza baza aia de date...

      Stimate "Cineva" sunt incantat ca esti foarte la curent cu situatia de la SIF2 ceea ce conduce la concluzia ca esti cu adevarat "Cineva" si urmaresti cu atentie subiectul. Multumesc pentru sprijinul acordat (evident dezinteresat) pentru a actualiza informatiile care...partial, trebuiau ajustate. Informatia ce trebuia actualizata era ca fostul director economic al SIF2 a iesit de la "mititica" pe modelul Adrian Nastase.

      Despre existenta celorlalte dosare penale...totul este corect. daca sunt erori si aici poate ne sprijini sa le corectam... 

    Chelu a tuns-o! Va imaginati asa ceva? lol

    1. prinde kelu smulgei paru

      Chelu cred ca este la spital...l-a cautati cineva acolo?

    Chiar daca aplicarea legii in Romania se intampla asa cum stim deja cu totii, este dovedit stiintific ca la fel cum rugaciunea sau gandurile pozitive ale unui numar mai mare de indivizi, indreptate asupra unei anumite persoane sau a unui scop produc efecte pozitive, in acelasi mod, functioneaza si ura unui grup. In cazul lui Catalin Chelu, cred ca este unul dintre cei mai urati - as in "hated" :) oameni din Romania. Chestia asta il afecteaza si pe el, la fel cum ar afecta oricine alt individ urat cu sete de mii de oameni. Chiar daca fuge de justitie azi, maine face un cancer, poimaine un accident de masina.. Karma always works..

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb