Conducerea Statului Major General a discutat cu americanii despre cooperarea militară

F. A.
Politică / 15 august 2012

Conducerea Statului Major General a primit, în perioada 14-15 august, vizita delegaţiei oficiale americane, condusă de generalul William M. Fraser, comandantul Comandamentului Transporturilor al SUA, care s-a aflat în ţara noastră pentru evaluarea facilităţilor puse la dispoziţia părţii americane din zona Constanţa şi Mihail Kogălniceanu, arată un comunicat transmis redacţiei.

Ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, şi şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, au avut, ieri, la Cercul Militar Naţional, convorbiri cu generalul William M. Fraser, principalele teme abordate fiind cooperarea militară româno-americană şi sprijinul reciproc acordat în cadrul operaţiilor din Afganistan.

Astăzi, 15 august, generalul William M. Fraser, însoţit de generalul maior Valentin Petre, şeful Direcţiei logistice din Statul Major General, a vizitat facilităţi din zona Constanţa şi a Aeroportului Mihail Kogălniceanu.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3683
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3438
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7573
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6946

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930