Finanţarea agricultorilor este în continuare un subiect, care suscită un mare interes. Laura Daniela Mihai, director al Direcţiei Clienţi Mari din CEC Bank, apreciază că instituţia pe care o reprezintă reuşeşte să înţeleagă nevoile oamenilor care activează în acest domeniu extrem de important şi că le oferă produse adaptate la acestea: "Agricultura este un domeniu care are un cuvânt greu de spus în cadrul economiei noastre. Noi, ca strategie, ne-am concentrat pe finanţarea IMM-urilor şi a proiectelor din agricultură. Astfel, am ajuns la o pondere de credite acordate agricultorilor de 18%. Anul acesta, CEC Bank a aprobat 1.700 de proiecte cu finanţare europeană. Contribuim şi noi la absorbţia de fonduri europene, iar în 2015 procentul este cu 11% mai mare decât cel din anul precedent".
Domnia sa a precizat că CEC Bank are trei produse pe care le propune clienţilor. Astfel, creditul pentru finanţarea stocurilor (non-revolving) este un produs versatil, destinat finanţării cheltuielilor de constituire a stocurilor temporare sau sezoniere, aferente comercianţilor în agricultură. Reprezentantul CEC Bank susţine că acest produs poate fi structurat în funcţie de nevoile clientului, cu o perioadă de creditare de 36 de luni.
Un alt produs este creditul de capital de lucru destinat producătorilor cu activităţi în domeniul agriculturii, prin care poate fi finanţat întregul ciclu de producţie, de la însămânţare până la valorificarea producţiei. Doamna Mihai a subliniat: "Perioada de creditare este de 18 luni. Durata de creditare este corelată cu etapele ciclului agricol, de obţinere şi valorificare a produselor agricole".
Al treilea produs este linia de credit pentru proiecte de investiţii finanţate din fonduri UE. Aportul din fondurile proprii ale clientului se ridică la maxim 15% din valoarea totală a proiectului, perioada de creditare fiind de maxim 10 ani. Laura Daniela Mihai susţine că CEC Bank are o paletă largă de produse şi că încearcă să se adreseze tuturor sectoarelor, iar preţurile pe care le practică sunt foarte competitive.