CONFERINŢA "CODUL INSOLVENŢEI" - EDIŢIA A III-A Piperea: "Insolvenţa - o procedură de sacrificiu necesară şi eficientă"

E.O.
Ziarul BURSA #Companii / 18 februarie 2016

Piperea: "Insolvenţa - o procedură de sacrificiu necesară şi eficientă"

Actualizare 13:28 Diana Deleanu: "20 de cazuri de insolvenţă a unităţilor administrativ-teritoriale, pe rolul instanţei"

Pe rolul instanţelor de judecată există 20 de cazuri de insolvenţă a unităţilor administrativ-teritoriale, majoritatea fiind abuzuri de drept, potrivit Dianei Deleanu, avocat la Rovigo SPRL. Domnia sa susţine că, dintre acestea, 12 sunt cazuri evidente de abuzuri de drept.

Practicianul în insolvenţă a menţionat că multe dintre unităţile administrativ-teritoriale au intrat în dificultate financiară din cauza faptului că sunt obligate să restituie Uniunii Europene fonduri atrase pentru diverse proiecte, acestea nefiind îndeplinite sau nefiind conforme cu normele europene.

"S-a ajuns ca unele comune să aibă un grad de îndatorare de 1000 la sută, din cauză că trebuie să dea bani înapoi Uniunii Europene. Multe au apelat la fonduri guvernamentale, de la stat, ca să acopere aceste pierderi şi uneori s-a şi întâmplat acest lucru, ceea ce nu este foarte corect - să plătească toţi contribuabilii pentru anumite comune. Unde mai este autonomia locală?".

Conform doamnei Deleanu, un alt motiv care conduce la intrarea în insolvenţă a unităţilor administrativ-teritoriale este efectuarea unor achiziţii "neinspirate".

(E.O.)

------

Actualizare 13:06 Florian Mateiţă, partener RomInsolv: "Nu se poate face reorganizare doar invocând legile"

Reorganizarea unei companii aflate în procedură de insolvenţă nu se poate face doar invocând legile, doar aplecându-ne asupra problemelor după ce acestea au apărut, este de părere Florian Mateiţă, partener RomInsolv, care menţionează că în această activitate de reorganizare, practicienii trebuie să-i ajute "pe cei care pot să renască după eşec".

Domnia sa subliniază că, la declararea unei insolvenţe, "avem un dat", respectiv un conflict, o pierdere şi o perioadă de timp în care societatea aflată în această situaţie va mai produce pierderi.

"Nu am văzut o societate care să intre pe profit sau să se echilibreze imediat după declanşarea insolvenţei. Apare un necesar de finanţare", afirmă domnul Mateiţă, adăugând că toate problemele generate de insolvenţă se pot rezolva dacă practicianul în insolvenţă înţelege afacerea.

"A gestiona un conflict nu înseamnă să fii de partea cuiva. Îl gestionezi atunci când eşti la mijloc. Ca să putem avea un rezultat bun, trebuie să fim echidistanţi, să punem problema businessului, nu a hârtiilor", spune reprezentantul RomInsolv, aducând în atenţie cazul "Oltchim", de care s-a ocupat.

Domnia sa declară: "Am găsit aici oameni care au stat într-o companie condusă într-un mod stalinist, dar care au reuşit să-şi asume o conduită de piaţă. Am văzut o conlucrare extraordinară între departamente. I-am direcţionat pe aceşti oameni, i-am abordat, nu i-am lăsat singuri să lupte cu problemele. I-am susţinut să producă pentru o piaţă extrem de competitivă, să participe la târguri internaţionale. Un colectiv care pierdea 4,2 milioane de euro pe lună a reuşit să reducă pierderea la 700.000 de euro după şase luni, iar la un an, EBIDTA este pozitiv".

Pentru 2016, cei care se ocupă de reorganizarea "Oltchim" aşteaptă ca societatea să realizeze profit contabil.

(A.V.)

-----

Actualizare 12;44 Stan Tîrnoveanu, ZRP INSOLVENCY: "Codul Insolvenţei are nevoie de reglementare completă pentru rezolvarea inadvertenţelor"

Procedura insolvenţei, cu toate etapele ei, este o realitate pentru societăţile de astăzi, iar acest fenomen trebuie să fie perceput corect, a declarat Stan Tîrnoveanu, co-managing partner în cadrul ZRP Insolvency.

Domnia sa consideră că avem nevoie de o completare a reglementărilor pentru Codul Insolvenţei, astfel încât să fie rezolvate inadvertenţele din sector.

"Raţiunea este că, atât timp cât există riscul asumat al unei activităţi, există şi incidenţa insolvenţei şi ar trebui să existe şi proceduri concursuale - inclusiv cu şanse de salvgardare sau nu", a spus domnul Tîrnoveanu, subliniind că non-reglementarea nu este o soluţie.

Reprezentantul ZRP Insolvency a menţionat şi nevoia de clarificare a conţinutului Raportului de evaluare pentru tratamentul echitabil. Totodată, în ceea ce priveşte denunţarea contractelor, domnia sa consideră că despăgubirea ar trebui să fie stabilită prin lege pentru a evita greşelile de judecată şi confuzia instituţiilor, pentru a permite cocontractului reaşezarea pe piaţă.

(P.B.)

----------

Actualizare 12:15 Moţiu: "Organele fiscale au o poziţie de obstrucţionare a procedurilor de reorganizare"

Organele fiscale au avut şi au în continuare o poziţie de obstrucţionare a procedurilor de reorganizare a companiilor, potrivit lui Florin Aurel Moţiu, secretar de stat la Ministerul Justiţiei, care susţine că reorganizările ar trebui încurajate pe cât este posibil.

"Anul trecut am avut doar 25 de proceduri de concordat preventiv, ceea ce nu este satisfăcător. Nu am reuşit să rezolvăm opoziţia organelor fiscale la asemenea proceduri (...). Fiscul propune să se intre direct în faliment. În acest caz, ar trebui să avem o lege falimentului. Nu cred că abordarea este reglementarea unei legi a falimentului", a precizat reprezentantul Ministerului Justiţiei.

Domnia sa a mai spus că, deşi s-a încercat reunirea, în Codul Insolvenţei, a tuturor prevederilor referitoare la procedura de insolvenţă, prezente în alte legi, totuşi au fost create unele breşe, existând instituţii care au introdus în textele altor reglementări derogări de la această lege, cum ar fi cele prezente în Legea rezoluţiei sau cele din Codul de Procedură Fiscală.

Conform domnului Moţiu, anul trecut au fost deschise 9.783 de proceduri de insolvenţă, de trei ori mai puţine faţă de 2013, când au fost iniţiate circa 20.000 de astfel de proceduri.

În ceea ce priveşte procedurile de reorganizare judiciară, numărul acestora a scăzut de la 1.073 în 2013 la 293 anul trecut.

(E.O.)

-----

Actualizare 11:45 Vasile Godîncă-Herlea, CITR: "Numărul reorganizărilor, deşi mic, a crescut de patru ori după criza din 2008"

Insolvenţa era "un mare bau-bau" înainte de criza financiară din anul 2008 şi echivala cu falimentul, afirmă Vasile Godîncă-Herlea, asociat coordonator la casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), adăugând că, la acel moment, managerii şi acţionarii companiilor făceau tot posibilul ca să evite această procedură.

Domnia sa spune: "După 2008, situaţia s-a schimbat. Criza a lovit tot mai multe firme, iar managerii şi acţionarii s-au interesat din ce în ce mai mult cu privire la ceea ce înseamnă insolvenţa, respectiv reorganizarea. Dacă în 2008, numai 1,1% din totalul procedurilor de insolvenţă erau în reorganizare, în 2015, proporţia a ajuns la 5,6%. Deşi procentul este mic, el a crescut de patru ori".

Numărul total al procedurilor de insolvenţă era, confrom domnului Herlea, de 26.961 în anul 2008, iar în 2015 - de 27.371.

Reprezentantul CITR menţionează că din 397 de societăţi de impact (care au active imobilizate de peste un milion de euro) intrate în insolvenţă în 2013, 27%, respectiv 107 sunt în reorganizare la ora actuală.

Potrivit afirmaţiilor domnului Vasile Godîncă-Herlea, cauzele numărului mic de reorganizări sunt: accesarea tardivă a procedurii de insolvenţă, numărul redus al specialiştilor care dispun de personal specializat în restructurări financiare şi operaţionale, interesele sau motivaţiile divergente ale debitoarei versus creditori sau chiar între creditori în procedura insolvenţei şi, cel mai important, lipsa surselor de finanţare a planului de reorganizare.

"Insolvenţa este o lipsă acută de numerar. Dacă nu există o infuzie din afară sau surse interne, foarte puţine companii au puterea să învie prin forţă internă", subliniază reprezentantul CITR.

Domnia sa concluzionează că prezenţa foarte slabă a finanţării în insolvenţă se explică prin lipsa unor mecanisme de aplicare a legislaţiei în domeniu, prin popularizarea insuficientă a noilor mecanisme de garantare a banilor nou aduşi în procedură, respectiv prin lipsa de preocupare pentru prezentarea unor oportunităţi atractive.

(A.V.)

-----

Actualizare 11:16 Simona Miloş, Inppi: "Insolvenţa - un eşec ce lasă în urmă creditori nemulţumiţi şi debitori sacrificaţi"

Insolvenţa este un tărâm al sacrificiului şi reprezintă un eşec care lasă întotdeauna în urmă creditori nemulţumiţi şi debitori sacrificaţi, consideră Simona Miloş, preşedintele Institutului Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI).

Domnia sa a declarat că singura soluţie în acest sector este ca teritoriul insolvenţei să asigure un sistem de reguli uniforme pentru toţi creditorii şi consideră că prioritizarea unor creditori nu ar trebui să fie permisă.

Potrivit sursei citate, 84% dintre societăţile aflate în insolvenţă nu au niciun fel de bunuri şi, astfel, munca practicienilor este foarte dificilă.

"Meseria de practician în insolvenţă în România este foarte bine apreciată la nivel european. Dacă 84% dintre societăţile în insolvenţă nu au bunuri, cum putem să cerem performanţă de la un practician? Poate doar dacă ar avea super puteri", a declarat doamna Miloş.

În opinia domniei sale, ar trebui să fie propus un proiect de lege prin care să fie eliminate de la procedura de reorganizare acele societăţi care nu au niciun fel de bunuri, respectiv acele "societăţi-coajă".

(P.B.)

----

Insolvenţa este o procedură de sacrificiu necesară şi eficientă, a afirmat avocatul Gheorghe Piperea, precizând că societăţile care pot fi salvate trebuie să fie lăsate să funcţioneze, întrucât acestea creează locuri de muncă, aduc bani la fisc, încheie contracte cu băncile, nefiind doar "maşini de făcut bani pentru proprietari".

"Dacă ai o companie în dificultate dar ea mai poate fi salvată, atunci trebuie să laşi un spacialist să ducă mai departe afacerea ta, pentru că ea reprezintă mai multe interese", a adăugat Gheorghe Piperea.

Domnia sa evidenţiază, însă, că, în cadul procedurii de insolvenţă, pierde toată lumea - compania, creditorii, fiscul, salariaţii, furnizorii de utilităţi, creditorii chirografari, care suportă cele mai mari pierderi: "Procesul de insolvenţă este ca un pat al lui Procust. Dacă cel care se pune în pat este mai lung, atunci i se va tăia din membre, dacă este mai scurt, va fi lungit ca să acopere tot patul".

Gheorghe Piperea a subliniat că acele companii care nu au nimic - nu au administratori, documente etc. şi nu mai au nicio şansă de supravieţuire - trebuie eliminate din piaţă, prin procedura falimentului.

Aceste companii bulversează mediul de afaceri, scurtcircuitează mecanismul economic şi de aceea trebuie să lase locul liber altor entităţi, susţine Gheorghe Piperea.

Avocatul este de părere că şi persoanele fizice aflate în dificultate ar trebui să beneficieze de o procedură de insolvenţă, făcând referire la faptul că Legea insolvenţei persoanelor fizice a fost prorogată pentru un an.

Domnia sa a menţionat: "Nu poţi avea bănci care nu pot intra în faliment (n.r în baza Legii rezoluţiei bancare, intrată anul acesta în vigoare şi care prevede salvarea băncilor inclusiv din banii deponenţilor cu depozite negarantate) sau societăţi de asigurări pe care să nu le laşi să moară (n.r. există şi o lege a rezoluţiei pentru societăţile de asigurări) şi persoane fizice pentru care nu există o lege a stingerii datoriei, iar în acelaşi timp să avem o procedură a insolvenţei pentru toţi ceilalţi".

În acest context, Gheorghe Piperea nu este de acord cu afirmaţiile Băncii Naţionale a României, care subliniază, în ultimele sale rapoarte de stabilitate, că "procedura de insolvenţă reprezintă un risc sistemic pentru economia naţională, fiind un model de fraudare a drepturilor creditorilor".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce sa vezi

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb