CONFERINŢA "CODUL INSOLVENŢEI" - EDIŢIA A III-A/ VASILE GODÎNCĂ-HERLEA, CITR: "Lipsa finanţării - cauza majoră a numărului mic de reorganizări"

Insolvenţa era "un mare bau-bau" înainte de criza financiară din anul 2008 şi echivala cu falimentul, afirmă Vasile Godîncă-Herlea, asociat coordonator la casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), adăugând că, la acel moment, managerii şi acţionarii companiilor făceau tot posibilul ca să evite această procedură.

Domnia sa spune: "După 2008, situaţia s-a schimbat. Criza a lovit tot mai multe firme, iar managerii şi acţionarii s-au interesat din ce în ce mai mult cu privire la ceea ce înseamnă insolvenţa, respectiv reorganizarea. Dacă în 2008, numai 1,1% din totalul procedurilor de insolvenţă erau în reorganizare, în 2015, proporţia a ajuns la 5,6%. Deşi procentul este mic, el a crescut de patru ori în acest interval".

Numărul total al procedurilor de insolvenţă era, conform domnului Herlea, de 26.961 în anul 2008, iar în 2015 - de 27.371.

Reprezentantul CITR menţionează că din 397 de societăţi de impact (care au active imobilizate de peste un milion de euro) intrate în insolvenţă în 2013, 27%, respectiv 107 sunt în reorganizare la ora actuală.

Potrivit afirmaţiilor domnului Vasile Godîncă-Herlea, cauzele numărului mic de reorganizări sunt: accesarea tardivă a procedurii de insolvenţă, numărul redus al specialiştilor care dispun de personal specializat în restructurări financiare şi operaţionale, interesele sau motivaţiile divergente ale debitoarei versus creditori sau chiar între creditori în procedura insolvenţei şi, cel mai important, lipsa unor surse de finanţare a planului de reorganizare.

"Insolvenţa este o lipsă acută de numerar. Dacă nu există o infuzie din afară sau surse interne, foarte puţine companii au puterea să învie prin propria forţă internă", subliniază reprezentantul CITR.

Vasile Godîncă-Herlea susţine că finanţarea bancară a companiilor în insolvenţă (acordarea unei finanţări complet noi) este blocată din cauza recomandărilor BNR de a proviziona creditele acordate societăţilor în insolvenţă şi, totodată, limitată de faptul că băncile creditoare au tendinţa de maximizare a recuperării, şi nu de majorare a expunerii.

Reprezentantul CITR mai atrage atenţia că, în cazul finanţării prin fonduri de investiţii, mărimea medie a tranzacţiilor posibile în România este mult sub nivelul minim de eficienţă luat în calcul de majoritatea acestor fonduri. Totodată, acest tip de finanţare este limitat de "preferinţa pentru achiziţia de active sau transfer de business în detrimentul finanţării în insolvenţă", respectiv de "lipsa unui cadru legal pentru restructurarea în afara insolvenţei şi de instabilitatea fiscală şi legislativă".

Vasile Godîncă-Herlea concluzionează că prezenţa foarte slabă a finanţării în insolvenţă se explică prin lipsa unor mecanisme de aplicare a legislaţiei în domeniu (Legea 85/2006), prin popularizarea insuficientă a noilor mecanisme de garantare a banilor nou aduşi în procedură, respectiv prin lipsa de preocupare pentru prezentarea unor oportunităţi atractive.