CONFERINŢA ENERGIA ÎN PRIZĂ, EDIŢIA A III-A / DOINA VORNICU, CEZ ROMÂNIA: "Suntem departe de performanţa europeană în distribuţia de electricitate"

A.V.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 11 septembrie 2015

"Suntem departe de performanţa europeană în distribuţia de electricitate"

"65% din întreruperile neplanificate de energie electrică din Oltenia, cauzate de intervenţia neautorizată a terţilor"

Performanţa activităţii de distribuţie a energiei electrice din ţara noastră este departe de cea a Uniunii Europene, dar, în ultimii ani, în urma investiţiilor, evoluţia este "către bine", a afirmat Doina Vornicu, director de operaţiuni în cadrul CEZ România.

Domnia sa a atenţionat că "toate lucrurile care se întâmplă în economia noastră afectează în mod direct sau indirect activitatea de distribuţie a energiei electrice, iar în ultimii şapte ani, în zona Olteniei, consumul de profil a scăzut cu 37%".

Oficialul CEZ susţine că aceasta este o scădere importantă, care generează ineficienţa utilizării instalaţiilor de distribuţie din zonă.

"Soluţia este să investim în instalaţii", a declarat doamna Vornicu, adăugând că pentru CEZ este importantă reducerea numărului de întreruperi în furnizarea de energie electrică, respectiv a duratei acestor întreruperi.

Doina Vornicu a menţionat că 65% din întreruperile neplanificate de energie electrică din Oltenia nu sunt cauzate de reţeaua proastă, ci de intervenţia neautorizată a terţilor în reţeaua de utilitate publică.

Aceste intervenţii sunt, conform afirmaţiilor doamnei Vornicu, fie însuşirea unui transformator din reţeaua de distribuţie, fie furtul de electricitate ori accidentele auto care implică un stâlp de electricitate.

"Clienţii noştri sunt astfel afectaţi. Remedierea situaţiilor de acest gen durează", a menţionat doamna Vornicu, propunându-le autorităţilor luarea unor măsuri care să întărească dreptul distribuitorilor de energie de a-şi apăra instalaţiile, care aparţin statului.

"Trebuie să avem posibilitatea să ne protejăm instalaţiile de intervenţiile neautorizate ale terţilor", a precizat reprezentantul CEZ.

Doamna Vornicu a mai făcut referiere la eficienţa energetică, menţionând că atâta vreme cât sunt realizate investiţii în acest domeniu, energia poate fi consumată în mod eficient, ceea ce va stimula şi creşterea economică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb