CONFERINŢA FONDURILE EUROPENE / ROVANA PLUMB, MINISTRUL FONDURILOR EUROPENE: "Am atras un sfert din totalul fondurilor alocate"

Adelina Toader
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 2 noiembrie 2018

"Am atras un sfert din totalul fondurilor alocate"

Ministerul Fondurilor Europene finanţează produse şi servicii, fiind o altă bancă a ţării noastre, a declarat Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.

Domnia sa a precizat: "Ministerul Fondurilor Europene funcţionează ca o bancă pentru că susţinem financiar, prin programele pe care România le are la dispoziţie, politicile publice care, începând de anul trecut, se regăsesc în programul de guvernare. În plus, acordul de parteneriat la momentul anului 2014 a trasat liniile de dezvoltare, abordările strategice ţinând cont de obiectivele strategice, tematice şi concentrări tematice pentru atingerea obiectivelor Uniunii Europene până în 2020". 

Ministrul Fondurilor Europene a adăugat că societatea noastră, cât şi societatea europeană sunt într-un continuu progres de modernizare şi dezvoltare.

"Avem obligaţia, responsabilitatea, dacă putem să facem modificări, să ne adaptăm la noile provocări, făcându-le faţă şi la noul context economico-social cu o viziune", a mai adăugat Rovana Plumb.

Absorbţia fondurilor europene care sunt gestionate de Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Dezvoltării Regionale a început în august 2017, a mai adăugat Ministrul de resort.

Domnia sa a explicat că, de când a preluat guvernarea, în ianuarie 2017, s-a lucrat la sistemul informatic, unul dintre cele mai performante, care, de altfel, este dat ca exemplu la nivel european, dar a fost nevoie şi de acreditarea autorităţilor de management, care gestionează programele europene ce vizează finanţarea investiţiilor plecând de la capitalul uman şi până la infrastructură mare.

Rovana Plumb a mai spus că, de când a aderat la Uniunea Europeană, ţara noastră a avut un beneficiu net de 32,1 miliarde euro, fiind o ţară net beneficiară.

"Am contribuit la UE cu 16,5 miliarde euro şi am primit 48,7 miliarde euro, având un beneficiu net de 32,1 miliarde euro care a însemnat dezvoltare şi bunăstare", a explicat domnia sa.

În perioada actuală de programare, România beneficiază, per total, din toa­te fondurile europene, de 43 miliarde de euro, din care în ţara noastră au intrat, până în prezent, 11 miliarde euro, adică 25,6% din total alocare.

Din aceste 11 miliarde de euro, 6,3 miliarde euro reprezintă fondurile europene structurale şi de investiţii, din care fonduri gestionate de ministerul fondurilor europene şi ministerul dezvoltării regionale, 3 miliarde şi 3,3 miliarde aduse în ţară prin programele pe care le gestioneză în Ministerul Agriculturii, potrivit datelor prezentate de ministrul de resort.

"Faţă de UE suntem la un procent - pentru fondurile structurale şi de inves­tiţii - de 20,3% faţă de o medie de 22%, fiind înaintea multor ţări a căror experienţă în implementarea politicilor publice finanţate din fonduri externe nerambursabile este de peste 40 de ani", a mai subliniat Rovana Plumb.

Domnia sa a mai precizat că anul trecut a ajuns la concluzia că avem nevoie de o simplificare a procedurilor până la nivelul cerinţelor regulamentelor europene care, şi din punct de vedere procedural, necesită verificare din partea instituţiilor de control de auditare, prin autoritatea de audit naţională şi europeană, care urmăreşte o anumită pistă de audit.

Rovana Plumb a adăugat: "Când vorbim despre cifre, vorbim de lucruri foarte abstracte, dar în spatele cărora regăsim dezvoltare, creştere economică, investiţii inclusiv în capitalul uman. Avem o alocare pentru fondurile gestionate de Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Dezvoltării prin programe pe care le cunoaşteţi - Capital uman, Competitivitate, Infrastructură mare, Capacitate administrativă, Asistenţă tehnică - de 28,3 miliarde de euro, din care 22,5 miliarde de euro bani europeni curaţi". Până în momentul de faţă, cu motoarele turate la maxim, au fost lansate linii de finanţare pentru politici publice în valoare de 25 de miliarde de euro, din care au fost contractate 15 miliarde de euro pe toate domeniile de activitate, pe toate sectoarele, astfel încât să existe posibilitatea certă ca, până în anul 2020, să absorbim cel puţin 90% din alocarea totală de 28 miliarde de euro, a mai precizat ministrul de resort.

Pe sectorul IMM, prin proiectele derulate cu fonduri europene au fost create, până în prezent, 20.000 de locuri de muncă, iar 12.000 de IMM-uri sunt sprijinite, conform oficialului. Rovana Plumb a mai spus: "Pentru tot ceea ce înseamnă mediul de afaceri, pentru sectorul IMM - care reprezintă coloana vertebrală a economiei noastre, am deschis linii de finanţare pentru a crea oportunităţi de dezvoltare, prin care s-au creat 20.000 de locuri de muncă şi 12.000 de IMM-uri sunt sprijinite. Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Competitivitate şi Programul Operaţional Capital Uman sunt programele care au contribuit la dezvoltarea acestui sector. Am lansat 53 de apeluri cu un buget de 5,3 miliarde de euro şi mai sunt deschise apeluri de 757 de milioane de euro. Pe segmentul IMM avem proiecte de 4,4 miliarde de euro. Am contractat 2,7 miliarde de euro pentru 3.182 de beneficiari şi s-au făcut plăţi de 480 de milioane de euro. Între rata de contractare, de 2,7 miliarde de euro, există o mică diferenţă şi vom analiza care este motivul pentru care există plăţi doar de 500 de milioane de euro. Domnia sa a menţionat, totodată, că, pe zona de energie, există apeluri de 1,9 miliarde de euro şi proiecte depuse de 2,4 miliarde de euro, în timp ce valoarea contractelor semnate se ridică la 765 de milioane de euro".

Ministrul Fondurilor Europene a mai spus că pe infrastructură, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, alocarea României pentru actuala perioadă de programare pentru transport este de 5,8 miliarde de euro, din care avem contracte încheiate de 4 miliarde de euro. "Săptămâna viitoare vom avea o nouă întâlnire cu toţi constructorii semnatari ai acestor contracte pentru a vedea dacă mai sunt probleme, pentru a putea veni în sprijinul lor. Din cele 4 miliarde de euro, care înseamnă şi proiecte noi şi fazate, s-a tras un miliard de euro. Vom vedea cum putem ajuta în continuare, pentru că s-a redus la jumătate timpul necesar întocmirii documentelor", a mai completat Rovana Plumb. Domnia sa a mai spus că au fost lansate în POIM şi POR, pe transport, apeluri cu un buget de 8,3 miliarde de euro, proiecte depuse de 11 miliarde de euro, iar contractele semnate cu beneficiarii sunt de 5 miliarde de euro. "Pe Mediu avem patru programe care finanţează politicile publice pe mediu. Bugetul pentru apelurile lansate pe toate programele este de 4,3 miliarde de euro şi avem proiecte depuse de 3,6 miliarde de euro şi contracte de 2,5 miliarde de euro. În cazul turismului, programele operaţionale care finanţează proiectele sunt din POR, unde avem apeluri cu un buget de aproape 117 milioane de euro. Avem depuse proiecte de peste 264 de milioane de euro şi contracte semnate de aproape 90 de milioane de euro", a mai declarat reprezentanta Ministerului Fondurilor Europene.

Totodată, Rovana Plumb a mai prezentat datele pentru domeniul sănătăţii unde sunt patru mari programe care finanţează politicile publice din sănătate - competitivitatea, regionalul, capitalul uman şi administrativ. Potrivit datelor prezentate, pentru acest domeniu au fost lansate apeluri de 486 de milioane de euro şi sunt depuse proiecte în valoare de 890 de milioane de euro. Până în momentul de faţă, contractele de finanţare semnate sunt în valoare de 133 de milioane de euro. La nivelul competitivităţii economice avem o alocare totală de 1,5 miliarde de euro, din care 1,3 miliarde de euro sunt bani contribuţie UE, au fost lansate apeluri în valoare de 1,4 miliarde euro şi au fost depuse proiecte în valoare de 3 miliarde de euro care vor merge în contractare, iar contractele semnate cu beneficiarii sunt de 1 miliard de euro. Ministrul Fondurilor Europene a mai spus că investiţia în capitalul uman se face prin finanţarea politicilor publice în domeniu care urmăresc atât liniile strategice la nivelul UE, cât şi politicile publice pentru atingerea obiectivelor ca ţara noastră să devină o ţară competitivă cu o piaţă a muncii în care salariile să fie decente şi pentru care competitivitatea, valoarea adăugată să vină dintr-o piaţă a muncii cu locuri de muncă decente şi bine plătite. "Avem aici o alocare de 5,1 miliarde de euro, din care 4,3 miliarde de euro avem contribuţie de la UE. Până în prezent au fost lansate apeluri de proiecte de 3,8 miliarde de euro, au fost depuse proiecte de 5 miliarde de euro, iar contactele de finanţare sunt de 2,4 miliarde de euro, din care s-au făcut plăţi de 173 de milioane de euro. Trebuie să vedem de ce există această diferenţă a ritmului de implementare", a mai afirmat ministrul de resort. Rovana Plumb a mai adăugat: "Pentru mediul de afaceri vom avea o intervenţie, avem un apel pentru consultare publică pe site-ul ministerului, care va consta într-un grant între 500.000 de mii şi 5 milioane de euro pentru toate întreprinderile mici şi mijlocii care se află şi îşi desfăşoară activitatea în sectoarele competitive ale economiei româneşti. Apelul va permite contractarea la nivel de 2 miliarde de euro pentru toate întreprinderile mici şi mijlocii care doresc să îşi dezvolte capacitatea de producţie dând posibilitatea de achiziţionare de tehnologii performante pentru o piaţă digitală la nivelul întregii UE". Ne pregătim pentru piaţa digitală, era digitală, prin tot ce urmează să lansăm, a conchis Rovana Plumb.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5669
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2973
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.0590

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb