Bursa de Valori Bucureşti (BVB) nu are listări private din două motive: mentalitatea antreprenorilor şi faptul că nu există fonduri specializate de tipul seed, venture capital şi private equity care să susţină, să crească şi să ajute business-ul. Aceşti investitori ar facilita ulterior listarea companiilor pe piaţa de capital, a declarat Marius Moldovan, vicepreşedinte, director executiv adjunct SIF Transilvania.
Domnia sa a precizat: "Fondurile de risc, de tipul venture capital, au investiţii anuale de aproximativ 0,001% raportate la produsul intern brut (PIB), fondurile de private equity de aproximativ 0.10% PIB. Suntem codaşii Europei din acest punct de vedere. SIF-urile deţin împreună active de peste un miliard de euro. Astfel SIF-urile ar putea acoperi o parte din gap-ul de finanţare non-bancară, investind în companii antreprenoriale cu potenţial, pe care ulterior să le listeze pe piaţa de capital".
Marius Moldovan spune că, în ceea ce priveşte mentalitatea antreprenorilor, contează background-ul, educaţia financiară, faptul că afacerea este de familie: "Cei ce promovează bursa de valori acestor antreprenori, ar trebui să le sublinieze avantajele unei companii listate. Unul din rolurile bursei de valori este să descopere preţul corect, iar un antreprenor al unei companii devenite publice are, în fiecare zi, la dispoziţie măsura performanţei sale în conducerea companiei respective, prin prisma preţului de tranzacţionare al acţiunii".
De asemenea, domnul Moldovan a mai precizat că procesul decizional, strategia şi performanţa companiei listate, este cuantificat permanent de piaţă în raport cu aşteptările acesteia, mai exact evoluţia preţului de piaţă validează sau invalidează business-ul, planul, strategia şi deciziile.
"În ceea ce priveşte listarea, antreprenorii trebuie să facă faţă multor rigori cu privire la standardele de raportare financiară, cod de guvernanţă, nivel ridicat de transparenţa. Pe de altă parte, toate aceste rigori abordate metodic şi minuţios se pot transforma într-un avantaj competitiv al companiei listate faţă de ceilalţi competitori", a mai adăugat Marius Moldovan.