CONFINDUSTRIA REUNEŞTE LA BUCUREŞTI SOCIETĂŢI ŞI INSTITUŢII DIN BALCANI O nouă strategie italiană privind internaţionalizarea în Balcani şi în Europa de Est

L.D.
Ziarul BURSA #Companii / 12 octombrie 2016

O nouă strategie italiană privind internaţionalizarea în Balcani şi în Europa de Est

Vincenzo Boccia, 52 ani, originar din Salerno, este noul preşedinte al Confindustria, ales pentru următorul mandat de 4 ani (2016 - 2020). Boccia este Administrator Delegat al Arti Grafiche Boccia, societate cu peste 40 milioane de euro ca cifră de afaceri şi 160 angajaţi, cu birouri în Franţa, Germania, Danemarca şi Liban.

De-a lungul carierei sale, Vincenzo Boccia a avut mereu un rol în cadrul Confindustria, încă de la începutul anilor '90, o dată cu implicarea sa în cadrul Grupului Tinerilor Întreprinzători. În 2000, după ce a devenit Preşedinte al grupului întreprinzătorilor sub 40 ani din Salerno şi lider regional al Tinerilor din Campania, a fost numit de Edoardo Garrone Vicepreşedinte la nivel naţional al Tinerilor din cadrul Confindustria.

În 2003 a fost ales Preşedinte la nivel regional pentru Campania, iar în 2005 Vice-preşedinte naţional. În 2009 a preluat funcţia de Preşedinte naţional al "Piccola Industria" şi pe aceea de Vicepreşedinte Confindustria. În calitate de preşedinte al "Piccola Industria" a intrat în comisia de reformă condusă de Carlo Pesenti care a proiectat noua structură organizatorică a sistemului. În prezentarea programului său în calitate de Preşedinte al Confindustria, Boccia a pus accentul pe factorii de competitivitate şi dezvoltare.

Reprezentanţa din România a Confindustria va prelua preşedinţia Confindustria Balcani, potrivit preşedintelui Confindustria Italia, Vincenzo Boccia, care va participa, săptămâna viitoare, la Bucureşti, la forumul "Noua strategie privind internaţionalizarea. Confindustria în Balcani şi în Europa de Est, provocări, oportunităţi şi perspective". Evenimentul are loc cu ocazia Adunării Generale Confindustria Balcani, federaţie care cuprinde România, Bulgaria, Serbia, Bosnia, Albania şi Muntenegru.

Vincenzo Boccia, Preşedintele Confindustria, a declarat: "Zona balcanică reprezintă o regiune strategică pentru societăţile noastre, mai ales pentru cele mici şi mijlocii. Acesta este motivul pentru care îmi doresc ca preşedinţia Confindustria Balcani, ce va fi acordată Confindustriei România, prima constituită dintre reprezentanţele noastre internaţionale şi cea mai mare ca număr de asociaţi, să reînnoiască entuziasmul întreprinzătorilor italieni în această regiune şi să se extindă şi în afara regiunii, pentru a răspunde numărului tot mai mare de cereri de reprezentare sosite şi din partea celorlalte ţări din Europa de Est".

Preşedintele Confindustria România, Mauro Maria Angelini, a declarat: "Reprezentanţele internaţionale ale Confindustria, începând cu prima constituită, România, până la Albania, care a aderat în ultimele luni, au devenit un punct de referinţă pentru societăţile italiene care decid să îşi internaţionalizeze activitatea, iar de astăzi, o nouă strategie va permite ca această oportunitate să fie considerată o adevărată reţea".

Pentru E.S. Ambasadorul Italiei la Bucuresti, Diego Brasioli «Conferinţa Noua strategie privind internaţionalizarea. Confindustria în Balcani şi în Europa de Est, provocări, oportunităţi şi perspective», ce va avea loc în cadrul Adunării Generale Confindustria Balcani 2016, reprezintă o continuare firească a Forumului Economic organizat pe 14 iunie, cu ocazia vizitei la Bucureşti a Preşedintelui Republicii Italiene, Sergio Mattarella. Este o iniţiativă deosebit de importantă, având în vedere rolul strategic al regiunii şi interesul întreprinzătorilor italieni faţă de această parte a Europei şi în special faţă de România".

La eveniment au fost invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor româneşti şi europene, printre care: Ministrul de Finanţe, Anca Dragu; Ministrul Economiei, Comerţului şi Relaţiei cu Mediul de Afaceri, Costin Borc; Secretarul de stat ce îl va reprezenta pe Ministrul Afacerilor Externe, George Ciamba; Ministrul Economiei al Bulgariei, Daniela Vezieva; Ministrul Afacerilor al Bosniei, Zlatan Vujanovic; Consilierul Primului Ministru al Muntenegru, Vojin Vlahović; Ministrul Dezvoltării Economice, Tursimului, Comerţului şi Mediului Antreprenorial al Albaniei, Milva Ekonomim; Membru al grupului parlamentar pentru sprijinirea investiţiilor italiene din Albania, Evis Kushi şi Ministrul Adjunct al Afacerilor Externe al Albaniei, Selim Belortaja.

Confindustria Balcani este federaţia asociaţiilor întreprinderilor italiene din Balcani, constituită pe 13 octombrie 2010. Confindustria Balcani reuneşte: Confindustria România, Confindustria Bosnia şi Hertegovina, Confindustria, Bulgaria, Confindustria Serbia, Confindustria Muntenegru. În total, organizaţia are peste 1.000 societăţi italiane care au decis să îşi desfăşoare şi să îşi dezvolte activitatea economică în regiunea Balcanilor.

Confindustria Balcani este proiectul federativ al Confindustria Italia, principala organizaţie a societăţilor de producţie şi de sevicii din Italia, cu peste 150.000 societăţi asociate care oferă locuri de munca a peste 5.000.000 persoane, cu o cifră totală de afaceri de peste 500 miliarde euro.

Confindustria în Italia are sediul central la Roma şi 234 birouri teritoriale pe întreg teritoriul Italiei, iar din 1958 are şi un sediu propriu la Bruxelles.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb