Conflictele din Orientul Mijlociu au stimulat exporturile de armament ale Bulgariei

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 1 septembrie 2017

SUA au recunoscut că o serie de societăţi americane au cumpărat din Bulgaria muniţii destinate antrenării opoziţiei siriene

Exporturile de arme uşoare ale Bulgariei au crescut cu 60% în 2016 comparativ cu 2015, depăşind cel mai ridicat nivel înregistrat în epoca comunistă, graţie conflictelor din Orientul Mijlociu, arată cifrele oficiale publicate ieri, informează AFP, potrivit Agepres.

Cu o valoare de un miliard de euro, exporturile Bulgariei de arme uşoare, muniţie şi rachete au depăşit media de 800 milioane de dolari (670 milioane de euro) înregistrată în epoca comunistă, când Bulgaria furniza armament în special regimurilor şi mişcărilor pro-sovietice din Orientul Mijlociu şi Africa.

În 2016, jumătate din exporturile de armament ale Bulgariei au avut ca destinaţie Irakul şi Arabia Saudită, cu valori de 259 şi respectiv 239 milioane de euro. Cele două state din Orientul Mijlociu sunt urmate în ordine de SUA (98 milioane de euro), Afganistan (55 milioane de euro), Croaţia, Azerbaidjan, India, Egipt şi Rusia, se arată în raportul anual al Comisiei interministerială responsabilă de controlul exporturilor.

Experţii sunt de părere că majoritatea armelor uşoare comandate de Arabia Saudită şi SUA sunt destinate aprovizionării grupărilor combatante susţinute de cele două ţări, în special în Siria şi Yemen. Bulgaria produce "modele de arme ruseşti ieftine şi uşor de folosit", chiar dacă nu sunt cele mai moderne, subliniază expertul bulgar Tihomir Bezlov.

SUA au recunoscut că o serie de societăţi americane au cumpărat din Bulgaria muniţii destinate antrenării opoziţiei siriene. De asemenea, un studiu cu privire la muniţiile utilizate de gruparea Statul Islamic în nordul Irakului şi Siriei, efectuat în anul 2014 de centrul de analiză Conflict Armement Research din Marea Britanie, a scos în evidenţă că un sfert din aceste muniţii au fost produse în Bulgaria.

Comparativ, în anul 2013, exporturile de armament ale Bulgariei au coborât până la 235 milioane de euro.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb