Confruntări între poliţişti şi simpatizanţi ai opoziţiei, în Bahrain

F. A.
Internaţional / 14 februarie 2011

Forţele de securitate şi susţinători ai grupărilor de opoziţie s-au confruntat, duminică noaptea şi azi dimineaţă, în două localităţi din Bahrain, cu câteva ore înainte de demonstraţiile planificate în mai multe zone din regat, transmite FoxNews, care citează mai mulţi martori.

Poliţiştii au folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a-i dispersa pe manifestanţi în localitatea şiită Newidrat, în partea de sud-vest a regatului. Martorii au relatat că mai multe persoane au fost rănite în timpul confruntărilor. Surse spitaliceşti au afirmat că 14 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

FoxNews precizează că grupări de opoziţie din Bahrain au anunţat organizarea unor proteste în cursul după-amiezii, primele care au loc în zona Golfului după demonstraţiile care au dus la debarcarea preşedintelui egiptean Hosni Mubarak.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb