CONGO: Compania petrolieră Soco renunţă la proiectul de exploatare din Parcul Naţional Virunga

A.C.
Miscellanea #Mediu / 11 iunie 2014

Astăzi, compania Soco International PLC, listată la bursa londoneză, anunţă retragerea operaţiunilor din Parcul Naţional Virunga din Congo şi se angajează să excludă toate zonele din Patrimoniul Mondial UNESCO din proiectele de exploatare a petrolului, potrivit unui comunicat WWF remis redacţiei.

WWF derulează, din august 2013, o campanie globală pentru protejarea Parcului Naţional Virguna din Republica Democrată Congo, zona vizată de Soco pentru o exploatare controversată.

În octombrie 2013, WWF a înaintat o plângere către Soco, prin OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică).

Soco se va retrage din Virunga după încheierea operaţiunilor curente, incluzând şi o testare seismică în zona Lacului Edward.

"Asemenea altor ţări africane, cu investiţii corecte şi durabile, parcul poate devein un motor economic pentru comunităţi. E un moment în care comunitatea internaţională trebuie să sprijine în continuare Republica democratică Congo şi să ne ajute să facem schimbarea de care avem nevoie, pentru ca Virunga, primul parc naţional creat vreodata în Africa, să rămână părintele parcurilor din Africa", este citat în comunicare directorul WWF- Republica Democrată Congo, Raymond Lumbuenamo.

Potrivit WWF, Virunga "adăposteşte o biodiversitate remarcabilă şi animale rare precum gorila de munte, o specie de legendă, însă critic ameninţată. Peste 50.000 de familii depind de Lacul Edward, din interiorul parcului, pentru locurile de muncă, apa şi hrana pe care le furnizează. Un studiu independent realizat la recomandarea WWF arată că parcul poate genera peste 400 de milioane de dolari anual, prin ecoturism şi pescuit".

La sfârşitul acestei luni, reprezentanţii guvernelor se vor reuni la Doha pentru întâlnirea anuală a Comitetului UNESCO, pe agendă regăsindu-se statutul de conservare al parcului Virunga, al Marii Bariere de Corali din Australia, Selous Game Reserve din Tanzania, Parcul Naţional Doñana din Spania, precum şi alte zone de interes.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb